Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

A dispărut, oficial, dupa momentul istoric din Liga 1! Tragedie pentru club. Ajunsese într-o situaţie ingrată

A dispărut, oficial, dupa momentul istoric din Liga 1! Tragedie pentru club. Ajunsese într-o situaţie ingratăgalerie foto

Fotbal intern

Comentarii

Aventura în fotbal a uneia dintre echipele care a furnizat un moment istoric în Liga 1 e aproape de final. Federaţia Română de Fotbal a făcut un anunţ sinonim cu dispariţia din activitate pentru clubul ACS Poli Timişoara. Următorul pas poate fi falimentul, la finalul acestei luni.

ACS Poli Timişoara a cunoscut un declin total în ultimii ani, după retrogradarea din Liga 1, la finalul sezonului 2017-2019. În sezonul următor a urmat o nouă retrogradare, iar acum echipa a dispărut şi din Liga 3. Astfel, de pe harta fotbalului românesc va lipsi clubul care i-a lansat pe Deian Sorescu sau Marius Marin şi la care au mai jucat, de-a lungul timpului, Cătălin Straton, Alin Şeroni, Gabriel Cânu, Răzvan Raţ, Valentin Creţu sau Denis Haruţ.

ACS Poli Timişoara a fost exclusă, oficial, din Liga 3. Clubul de pe Bega poate să dispară

În urmă cu nouă ani, autorităţile locale din Timişoara au decis ca echipa din Recaş să se mute pe actualul "Dan Păltinişanu" şi să fie prezentată drept Politehnica. ACS Poli s-a bucurat de finanţare până la intervenţia Curţii de Conturi. 

Veniturile s-au subţiat la echipă în ultimii ani, iar situaţia a devenit dramatică la începutul acestui sezon. Clubul nu are niciun fotbalist legitimat şi nici nu are dreptul să aducă jucători. Astfel, nu s-a putut prezenta nici la al doilea meci din Liga 3, iar FRF nu a avut de ales şi a dat un verdict drastic: excluderea din campionat. 

”Admite sesizarea Departamentului Competiţii FRF În baza art. 79/1 şi 2 din RD cu aplicarea art. 34 din RD, ACS Poli Timişoara se sancţionarea cu Forfait (3-0 în favoarea echipei CS Frontiera 2004 Curtici) şi i se aplică penalizate sportivă de 2000 lei În baza art. 79/14/1 din RD, ACS Poli Timişoara se sancţionează cu retrogradarea în ultima categorie organizată de AJF pe teritoriul căreia are sediul clubul în cauză”, a decis Comisia de Disciplină şi Etică a FRF.

Conform Liga2.ro, societatea urmează să intre în faliment pe 30 septembrie şi astfel să înceteze şi activitatea din punct de vedere juridic. Deşi a fost trimisă în ultima ligă, bănăţenii nu se pot înscrie, întrucât competiţiaa a început, deja, în judeţul Timiş.

Momentul istoric din Liga 1, cu Ionuţ Popa pe bancă

Unul dintre momentele istorice din Liga 1 a fost cel al salvării de la retrogradare pentru ACS Poli Timişoara, după ce începuse cu -14 puncte sezonul 2016-2017, în urma unei penalizări. Charismaticul antrenorul Ionuţ Popa, decedat în 2020, a reuşit minunea în acel sezon. Tehnicianul a pus pe picioare echipa, care a făcut punct după punct în prima ligă, ca mai apoi să se salveze, după un baraj cu rivala UTA Arad.

În acest moment, cele mai importante echipe din Timişoara sunt ASU Poli, club spre care s-au îndreptat facţiunile importante ale galeriei Politehnicii, şi Ripensia Timişoara.

 

 

Afla mai multe despre: acs poli timisoaradisparitie club liga 1ionut popapolitehnica timisoarapoli timisoara 

viewscnt
Articole similare