Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

A trădat Chipciu când a ales CFR? Răspunsul sincer dat de Florinel Coman

A trădat Chipciu când a ales CFR? Răspunsul sincer dat de Florinel Coman

FCSB

Comentarii

Alexandru Chipciu (30 de ani) a semnat cu CFR Cluj şi a provocat un val de reacţii legate de întoarcerea sa în România. Ceea ce a surprins este faptul că a ales CFR, în detrimentul FCSB, club cu care a făcut mari performanţe înainte de transferul în străinătate. Florinel Coman, vedeta FCSB, a vorbit şi el despre alegerea făcută de Chipciu.

Dorit de echipa lui Şumudică, Gazişehir Gaziantep, dar şi Craiova, Chipciu a ales să semneze cu CFR Cluj, campioana ultimelor două ediţii din Liga 1. Mirajul Europa League, acolo unde CFR e calificată în 16-imile de finală, a fost unul dintre factorii decisivi în alegerea lui Chipciu, iar Coman nu crede că este vorba despre o trădare în cazul transferului internaţionalului român.

"(n.r. - Te-a surprins transferul lui Chipciu la CFR?) Sincer, nu m-a surprins. Îi doresc multă sănătate şi împliniri. (n.r. - Nu îl preferai la FCSB?) Ba da, este un jucător cu calităţi foarte bune. S-a dus la CFR şi fiecare este lider să aleagă şi să decidă. (n.r. - Se poate vorbi de o trădare?) Nu cred", a spus Florinel Coman, după meciul FCSB - Karlsruher 1-0, în care a marcat un gol fabulos din lovitură liberă.

Florinel Coman poartă numărul 7 la FCSB, cel pe care l-a purtat şi Alex Chipciu în perioada cât a jucat pentru echipa lui Gigi Becali.

 

Afla mai multe despre: comanchipciufcsbcfr cluj 

viewscnt
Articole similare