Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Abia acum încep problemele pentru Gigi Becali! Declaraţiile sale au generat reacţia FRF. Comunicatul forului

Abia acum încep problemele pentru Gigi Becali! Declaraţiile sale au generat reacţia FRF. Comunicatul forului

FCSB

Comentarii

Secretarul general al FRF, Radu Vişan, a trimis o sesizare Comisiei de Disciplină şi Etică, în urma afirmaţiilor lui Gigi Becali, asimilat ca oficial al FCSB de către oficialii de la Casa Fotbalului.

Prin aceasta se solicită efectuarea verificărilor necesare, prin raportare la dispoziţiile art. 52 şi art. 54 din Regulamentul Disciplinar al FRF, cu privire la faptele considerate de natură de a afecta imaginea fotbalului şi constituie chiar fapte discriminatorii.

"Federaţia Română de Fotbal dezaprobă total un asemenea comportament şi astfel de declaraţii (care nu sunt demne de a fi reproduse) despre un sport aflat în continuă dezvoltare în ţara noastră. Fotbalul feminin cunoaşte o creştere impresionantă în ultimii ani, nu doar în România, ci şi la nivel mondial. Iar obiectivul FRF este ca fotbalul feminin să devină în cel mai scurt timp sportul feminin de echipă cel mai practicat în România. În acelaşi timp, FRF le reaminteşte tuturor celor implicaţi în fenomenul fotbalistic din România că în fotbal discriminarea de orice natură, intoleranţa şi rasismul nu sunt acceptate" sună mesajul postat de oficialii FRF pe siteul oficial. 

Afla mai multe despre: gigi becalifrfcomisia de discilplină şi etică 

viewscnt
Articole similare