Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

AC Milan transferă de la FC Sevilla! Anunţul presei din Italia. Fotbalistul nu prinde "dubla" cu CFR Cluj

AC Milan transferă de la FC Sevilla! Anunţul presei din Italia. Fotbalistul nu prinde "dubla" cu CFR Cluj

AC Milan

Comentarii

AC Milan vrea să îşi întărească echipa după o primă jumătate de campionat dezamăgitoare. Clubul rossonero se clasează pe locul 12 în Serie A şi are nevoie neapărată de soluţii pentru echipa actuală.

Clubul rossonero ia în considerare transferul lui Simon Kjaer (30 de ani), jucător care aparţine de FC Sevilla, anunţă jurnalistul italian Gianluca Di Marzio. Fundaşul central danez este împrumutat în acest sezon la Atalanta, acolo unde însă a jucat foarte puţin. 

Prima opţiune pentru defensiva milaneză a fost Jean-Claire Todibo, de la FC Barcelona, însă fundaşul francez este mai aproape de un împrumut la Schalke 04, astfel că Maldini şi Boban au trebuit să caute alte soluţii. 

Kjaer a fost folosit doar de cinci ori de Gasperini la Atalanta, în acest sezon, astfel că şi danezul ar fi pentru o plecare prematură de la Atalanta. Fundaşul este dorit la Milan şi de oficialul Frederic Massara, care l-a adus şi în 2011 la AS Roma. 

  • 6,5 milioane de euro este cota lui Simon Kjaer, potrivit transfermarkt.com 
  • FC Midtjylland, Palermo, Wolfsburg, Lille şi Fenerbahce sunt echipele la care a mai jucat danezul de-a lungul carierei 
  • Alessio Romagnoli, Mattia Caldara, Mateo Musacchio, Leo Duarte şi tânărul Matteo Gabbia sunt fundaşi centrali din lotul lui AC Milan

Totuşi, Leo Duarte este accidentat şi va mai lipsi o bună perioadă de timp. Totodată, Caldara încă nu a intrat în prima echipă a lui AC Milan după accidentările suferite odată ce a fost transferat de la Juventus şi ar putea să revină, sub formă de împrumut, chiar la Atalanta. 

Meciurile dintre Sevilla şi CFR Cluj se văd la Telekom Sport 

Cum Kjaer este împrumutat de Sevilla în acest sezon, el nu va prinde "dubla" andaluzilor cu CFR Cluj. 

Primul meci este programat la Cluj, pe "Dr. Constantin Rădulescu", pe 20 februarie. Returul este şapte zile mai târziu, la Sevilla. Ambele meciuri din "16"-imile de finală UEFA Europa League vor fi transmise la Telekom Sport 1. 

Sevilla deja s-a despărţit oficial de un jucător în această iarnă. Munas Dabbur, atacant, a plecat la Hoffenheim pentru 12 milioane de euro. 

Afla mai multe despre: ac milan transfercfr cluj sevillatransfer 

viewscnt
Articole similare