Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Acord între AC Milan şi Barcelona! Italienii dau lovitura în perioada de transferuri din iarnă

Acord între AC Milan şi Barcelona! Italienii dau lovitura în perioada de transferuri din iarnă
Comentarii

AC Milan şi Barcelona s-au înţeles asupra lui Jean-Clair Todibo (20 de ani). Fundaşul central al catalanilor ar urma să ajungă în Serie A, dar presa din străinătate anunţă că fotbalistul încă nu şi-a dat acordul.

Jean-Clair Todibo, spre AC Milan

Calciomercato.com şi MilanNews.it au anunţat că cele două cluburi s-au înţeles asupra împrumutului lui Jean-Clair Todibo, care ar urma să joace în Serie A pentru următoarele şase luni.

De asemenea, italienii au şi opţiunea unui transfer definitiv, în schimbul a 20 de milioane de euro. În plus, catalanii nu au introdus în contract şi posibilitatea de a-l răscumpăra pe apărătorul central. 

Acum, decizia plecării e în mâinile lui Todibo, a cărui acord lipseşte. Francezul a jucat doar în trei meciuri la Barcelon, de două ori în La Liga şi o dată în Champions League. 

Todibo a fost cumpărat de FC Barcelona la începutul acestui an de la Toulouse, pentru doar un milion de euro. 

Momentan, din lotul rossonerilor fac parte fundaşii centrali Alessio Romagnoli, Mattia Caldara, Mateo Musacchio şi Leo Duarte. Ultimul dintre ei nu va mai juca în acest an din cauza unei accidentări, iar Caldara abia a revenit la meciurile echipei primavera după o absenţă de lungă durată datorată mai multor accidentări, astfel că italienii caută soluţii în centrul defensivei. 

 

Afla mai multe despre: jean-clair todibobarcelonaac milanimprumut jean-clair todibo 

viewscnt
Articole similare