Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Actriţă şi cântăreaţă, împuşcată lângă o bază sportivă în timp ce-şi aştepta fiul după antrenamentul de fotbal

Actriţă şi cântăreaţă, împuşcată lângă o bază sportivă în timp ce-şi aştepta fiul după antrenamentul de fotbalgalerie foto

Diverse

Comentarii

Tania Mendoza, o actriţă şi cântăreaţă mexicană extrem de populară, cu zeci de filme de succes în ţara natală, a fost împuşcată mortal în timp ce aştepta să-şi ia fiul în faţa unei academii de fotbal din suburbia prosperă Cuernavaca, la sud-vest de Mexico City.

Mendoza, în vârstă de 42 de ani, aştepta împreună cu un grup de alţi părinţi la complexul sportiv Unidad Felinos Deportiva din Cuernavaca, când două persoane aflate pe o motocicletă au oprit în dreptul grupului. 

Unul dintre atacatori a tras mai multe focuri în vedetă, care a suferit plăgi la nivelul feţei şi restul corpului. Ucigaşul a fugit, apoi, de la locul crimei. 

Paramedicii şi poliţia s-au deplasat în zonă, dar Mendoza a fost declarată fără viaţă.

În trecut, Mendoza, împreună cu fiul ei şi cu soţul ei, Rafael Sánchez Rojas, au fost victima unei răpiri în 2010, mai scrie sursa citată.

Ei au fost capturaţi şi bătuţi înainte de a fi eliberaţi câteva ore mai târziu. 

Agresorii din urmă cu 11 ani au contactat-o ​​ulterior pe Mendoza şi i-au cerut bani, spunându-i că ar trebui să se mute din Morelos. Din acel moment, vedeta a raportat numeroase ameninţări cu moartea.

După succesul ei în 2003, cu La Mera Reyna del Sur, Mendoza a mai apărut în zeci de filme şi un serial TV. De asemenea, a lansat câteva albume de succes.

Galerie foto cu Tania Mendoza

Un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind violenţa de gen, publicat luna trecută, susţine că Mexicul este a doua cea mai periculoasă ţară din lume pentru femei.

948 de femei au fost ucise în Mexic în 2020, aproape egalând totalul din 2019 de 951.

Galerie foto cu Tania Mendoza

 Galerie foto

Afla mai multe despre: tania mendoza 

viewscnt
Articole similare