Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

ACTUALITATE | Zeci de mii de euro pierduţi din cauza pandemiei pentru proprietarii de localuri. Narcis Răducan şi Marius Pena, printre protagonişti

ACTUALITATE | Zeci de mii de euro pierduţi din cauza pandemiei pentru proprietarii de localuri. Narcis Răducan şi Marius Pena, printre protagonişti

Alte sporturi

Comentarii

După luni de zile în care a avut lacătul pus, industria HORECA începe să respire. Preşedintele Klauss Iohannis a anunţat zilele trecute mult aşteptatele măsuri de relaxare, iar începând de astăzi românii pot ieşi la terase. Weekend-ul a fost unul extrem de încărcat pentru patronii de terase. S-au făcut pregătiri, s-au aşezat mesele conform normelor, iar de astăzi terasele îşi pot primi clienţii în siguranţă.

Această măsură de relaxare a venit ca un colac de salvare pentru o industrie îngenunchiată de pandemia provocată de noul Coronavirus. Cu pierderi de milioane de euro şi sute de mii de şomeri sau persoane aflate în şomaj tehnic, această industrie face eforturi imense pentru a supravieţui, mai ales că unii patroni nu vor să crească preţurile pentru a nu-şi îndepărta clienţii şi aşa din ce în ce mai puţini.

"(Cât la sută din capacitatea terasei poate fi funcţională în condiţiile de distanţă de 2 metri între mese?) Eu am pierdut undeva la 40%din capacitatea terasei în momentul de faţă. Vom încerca să menţinem aceleaşi preţuri la preparate şi la meniu. 40 47 Nu vrem încă să creştem, chiar dsacă materia primă s-a scumpit în această perioadă. Voi încerca să discut cu cei de la spaţiu pentru o reducere a chiriei pe o anumită perioadă ca să putem să susţinem cheltuielile şi angajaţii. Lumea s-a săturat să stea în casă în această perioadă şi cred că vor ieşi în număr foarte mare la terase. Ceea ce mă sperie, cred că nu se va mai consuma cum se consuma înainte", a declarat Pena.

Pentru angajaţii din această zonă, izolarea provocată de pandemia de COVID-19 a reprezentat o adevărată dramă. Cu două zile înaintea primului val de măsuri de relaxare şi deschidere a teraselor, HORECA  încă are aproape 100 de mii de oameni cu contractele de muncă suspendate. Patronii de localuri fac eforturi pentru a-şi păstra angajaţii. Fost campion cu Oţelul Galaţi, Marius Pena ştie că dacă nu munceşti în echipă nu poţi avea succes.

"(Care este şomajul tehnic?) Nu toţi angajaţiii de la mine de la restaurant au acest salariu mediu. Unii sunt şi pe salariul minim pe economie, iar venitul lor a fost unul foarte mic în această perioadă, undeva la 900 de lei, 980 lei net. Îmi doresc să rămână toţi alături de mine. Voi face sacrificii şi voi încerca să ţin echipa completă", a mai completat fostul atacant.

Situaţia este cu mult mai complicată pentru patronii restaurantelor din incinta mall-urilor. Marile centre comerciale rămân închise până la noi ordine, iar patronii nu privesc cu optimism spre viitor. Narcis Răducan deţine un restaurant cu specific românesc într-unul din mall-urile din capitală. Recunoaşte sincer că pierderile au fost imense pe durata pandemiei şi cel mai probabil situaţia nu se va schimba până la finalul anului.

"Sunt foarte multe domenii unde s-a deschis activitatea şi angajaţii pot pleca acolo. Adică există şi o presiune din partea asta, că ne putem pierde angajaţii. Fără îndoială am pierdut câteva zeci de mii de euro. Când vreau să mă consolez întreb pe cineva care are vreo 5 restaurante sau vreo 7 locaţii şi atunci mă liniştesc. Probabil, în prima fază nu vor fi mese unde să se aşeze clienţii, consumatorii.Cred că pentru noi ideal ar fi ca în prima fază, în primele luni să plătim o chirie în funcţie de nivelul de vânzări. 20 19 Mall-ul de care vorbesc eu avea un trafic zilnic de 54.000 de oameni. Sunt ferm convins că nu vom depăşi la început 30.000", a declarat Narcis Răducan.

Amatorii plimbărilor prin mall mai au de aşteptat. Conform proiectului de lege elaborat de Guvern privind măsurile luate pe durata stării de alertă, pot fi deschise doar centrele comerciale de mici dimensiuni, cu suprafeţe de sub 15 mii de metri pătraţi.

 

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare