Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Adrian Stoian este pregătit de o nouă aventură în Italia! Fotbalistul se află în probe la o echipă din Serie B

Adrian Stoian este pregătit de o nouă aventură în Italia! Fotbalistul se află în probe la o echipă din Serie B

Stranieri

Comentarii

Adrian Stoian se pregăteşte de o nouă aventură în Italia. Fotbalistul de 29 de ani se află în probe la Ascoli, formaţie care se află pe locul 20 în Serie B, cu 13 puncte.

Stoian revine în Italia după două experienţe neplăcute în Liga 1. La Viitorul, jucătorul nu s-a impus, iar constănţenii au anunţat despărţirea după doar trei luni. Fotbalistul a prins la echipa lui Hagi doar cinci partide, patru în Liga 1 şi una în Cupa României. Stoian a reuşit să îşi treacă în cont doar o pasă de gol.

Extrema a trecut şi pe la FCSB, în perioada ianuarie-august 2019, unde nu a reuşit să spargă gheaţa şi a acumulat doar 100 de minute în două meciuri de campionat. 

Acum jucătorul se află în probe la Ascoli, echipă antrenată de Andrea Sottil. Stoian nu ar fi la prima experienţă în Serie B, jucătorul are 118 meciuri jucate, 12 goluri marcate şi 12 pase de gol. De asemenea, Stoian are meciuri în picioare şi în Serie A, 95 de prezenţe, 8 goluri marcate şi a oferit 10 pase de gol. 

Adrian Stoian a fost aproape şi de Craiova

Născut în Craiova şi crescut în Bănie la Şcoala de Fotbal Gică Popescu, fotbalistul  a fost aproape şi de echipa oraşului său natal, în vara anului trecut, însă cele două părţi n-au picat de acord.

Paul Răducanu, primul antrenor al lui Stoian la Şcoala lui Gică Popescu îl descria pe fotbalist într-un interviu din 2013 drept un tip excepţional: „De la 8 ani îl ştiu, un copil înţelept cu spirit de echipă şi trăsături de lider fără a fi tupeist!”. Principalele atuuri ale lui Stoian: „Tehnica în regim de viteză, dribling util, spre poartă, nu în lateral”.

Iar tehnicianul evocă şi un episod-emblemă din junioratul fotbalistului român aflat în probe la Ascoli: „În 2007, în semifinala campionatului naţional de juniori, eram conduşi, 0-1 prin minutul 80. Adrian a venit la margine şi mi-a cerut să-i las libertate totală pe final, am acceptat. Stoian a egalat şi apoi a înscris golul victoriei! Avea doar 16 ani!”.

  • 200 de mii de euro este cota lui Adrian Stoian pe site-ul de specialitate transfermarkt.com

Afla mai multe despre: adrian stoian 

viewscnt
Articole similare