Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Adrian Vasile a anunţat lotul României de handbal pentru turneul preolimpic din Muntenegru. "Avem nevoie de un mix de jucătoare cu experienţă şi cu foame de rezultate"

Adrian Vasile a anunţat lotul României de handbal pentru turneul preolimpic din Muntenegru. "Avem nevoie de un mix de jucătoare cu experienţă şi cu foame de rezultate"

Handbal

Comentarii

Antrenorul naţionalei de handbal feminin a României, Adrian Vasile, a anunţat lotul pentru turneul preolimpic din Muntenegru, din 19-21 martie.

Antrenorul naţionalei de handbal feminin a României, Adrian Vasile, a anunţat lotul pentru turneul preolimpic din Muntenegru, din 19-21 martie. "Am considerat că avem nevoie de un mix de jucătoare cu experienţă şi cu foame de rezultate foarte mare", a declarat tehnicianul.

Adrian Vasile a anunţat lotul României de handbal pentrul preolimpicele din Muntenegru

Lotul României este format din jucătoarele: Dumanska, Dedu, Hosu - portari, respectiv Iuganu, Florică, Neagu, Polocoşer, Perianu, Laslo, Buceschi, A. Popa, Pristăviţa, L. Popa, Moisă, Seraficeanu, Pintea, Ostase, Băcăoanu - jucătoare de câmp.

"Cred că mereu la echipele naţionale cel mai mare inamic este timpul, pentru că nu este niciodată suficient ca să faci toate lucrurile aşa cum ţi-ai dori. Pe de altă parte, nivelul de concentrare care se atinge într-un interval atât de scurt, când totul este foarte comprimat, şi nivelul de adrenalină, fac să compensăm lipsa timpului. Foarte importantă a fost etapa de pregătire de la finalul lunii februarie, când am apucat să ne întâlnim, să ne simţim în teren, să punem la punct foarte multe lucruri în privinţa jocului nostru. Consider că pentru acest turneu preolimpic acea perioada a fost foarte utilă", a declarat Adrian Vasile după anunţarea lotului.

El consideră că plusul echipei este unitatea de grup.

"Cred că plusul unei echipe va fi întotdeauna unitatea de grup, dorinţa de victorie, responsabilitatea rezultatelor şi a numelui pe care România îl are în handbal. Cred că avem un mix de jucătoare cu experienţă şi jucătoare tinere care sunt obişnuite cu competiţia la nivel internaţional şi cu tot ce presupune stresul competiţiei la nivel înalt. (...) Nu e uşor să faci lotul unei echipe naţionale pentru că, pe de o parte, sunt jucătoare de valoare în România şi, pe de altă parte, din păcate, acest an este foarte atipic şi scoate cumva din ritm anumite echipe, mai ales cele care nu participă în competiţiile europene. În plus, este virusul care pune probleme. Dar ceea ce, atât eu, cât şi staff-ul, am considerat că avem nevoie de un mix de jucătoare cu experienţă şi cu foame de rezultate foarte mare, care să conştientizeze foarte bine însemnătatea acestui turneu preolimpic şi a şansei de a merge la Tokyo. Aş spune că acest mix de jucătoare a stat la baza alegerilor pe care le-am făcut", a încheiat antrenorul reprezentativei.

Înaintea plecării spre Muntenegru, lotul României va avea pregătire la Bucureşti în perioada 14-18 martie.

Turneul preolimpic va avea loc între 19-21 martie, iar România va juca în grupa 3, cu Muntenegru şi Norvegia.

În celelalte grupe se joacă astfel:

Turneu 1 (Spania) - Spania, Suedia, Argentina, Senegal;

Turneu 2 (Ungaria): Rusia, Serbia, Kazakhstan, Ungaria.

Primele două clasate la fiecare turneu se vor califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Afla mai multe despre: romaniahandbaladrian vasile 

viewscnt
Articole similare