Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Afacerea de sute de milioane de euro! Spaniolii au făcut anunţul: ”Perez va face orice pentru a-l aduce!”. Zidane l-a refuzat pe Griezmann pentru el

Afacerea de sute de milioane de euro! Spaniolii au făcut anunţul: ”Perez va face orice pentru a-l aduce!”. Zidane l-a refuzat pe Griezmann pentru el

Real Madrid

Comentarii

Real Madrid vrea cu orice preţ un jucător în această vară. Cotidianul El Confidencial scrie că Zinedine Zidane l-a refuzat deja pe Griezmann pentru a putea transfera pe Bernabeu ţinta numărul 1 a campaniei de transferuri.

Pariul lui Zinedine Zidane pentru noua eră galactică poartă numele Kylian Mbappe Lotin. Atacantul francez este omul care figurează pe prima poziţie în dreptul listei de achiziţii a Realului.

El Confidencial scrie că Zinedine Zidane l-a refuzat pe Antoine Griezmann pentru ca Real Madrid să se poată lupta pentru Mbappe. Fotbalistul lui Atletico era mult mai accesibil: clauza sa de rezilere ar fi scăzut în această vară, ceea ce ar fi permis Realului să îl poată aduce la un preţ bun.

Dar Zidane a spus ”nu” anunţă sursa citată care crede că Real Madrid trebuie să facă orice efort pentru a-l transfera pe starul lui Paris Saint Germain. Pentru el însă, madrilenii ar trebui să scoată din vistieria clubului aproape 300 de milioane de euro: ”Perez va face totul pentru a-l transfera” anunţă şi ABC.

A fost la un pas de Real Madrid pentru 214 milioane de euro

În noiembrie 2018, documentele Football Leaks obţinute de Der Spiegel şi analizate de Mediapart au dezvăluit secretele transferului lui Kylian Mbappe Lotin de la AS Monaco la Paris Saint Germain, dar şi faptul că fotbalistul era ca şi transferat de Real Madrid, dar a refuzat să meargă în Capitala Spaniei.

214 milioane de euro trebuia să plătească gruparea de pe Santiago Bernabeu formaţiei din Principat pentru transferul urmaşului lui Messi şi Cristiano Ronaldo.

Dar Mbappe a preferat Paris Saint Germain. Ceea ce Directorul General al monegascilor, Dimitri Vasyliev nu a acceptat iniţial, dar a fost ulterior forţat de împrejurări să o facă. Transferul francezului la PSG s-a făcut pe 31 august şi a costat-o pe Paris Saint Germain, 180 de milioane de euro.
 

Afla mai multe despre: kylian mbappereal madridtransferpsg 

viewscnt
Articole similare