Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Aguero pleacă de la Manchester City după un deceniu. Anunţul oficial: "I-am pregătit numărul 10". Unde va juca argentinianul

Aguero pleacă de la Manchester City după un deceniu. Anunţul oficial: "I-am pregătit numărul 10". Unde va juca argentinianul

Manchester City

Comentarii

Sergio Aguero ar urma să se despartă de Manchester City atunci când îşi încheie contractul.

După ce presa engleză a anunţat recent că Manchester City îi va permite lui Aguero să meargă la echipa la care şi-a început cariera, Independiente, şi antrenorul formaţiei argentiniene a vorbit despre acest transfer.

"Sper să îmi vină şi mie rândul să îl antrenez pe Kun Aguero. I-am fost coechipier şi sper ca în viitor să am ocazia să-i fiu şi antrenor. Să sperăm că în mandatul meu la Independiente îl voi reîntâlni pe Sergio. Îi păstrăm numărul 10. Ar fi minunat pentru toţi cei care iubim Independiente să îl avem din nou alături de noi pe Sergio. Oamenii îl iubesc, este un idol. Sper că dacă vom reuşi să fim competitivi la un nivel mai înalt, vom reuşi să contăm şi pe el.

Antrenorul lui Independiente a dezvăluit că ţine legătura cu Aguero: "Zilele acestea nu am vorbit cu el. Am vorbit în urmă cu două luni şi l-am felicitat pentru evoluţiile bune pe care le-a avut. Totul va ţine de dorinţa lui de a se întoarce aici", a declarat Lucas Pusineri, pentru presa din Argentina, citat de Goal.com.

Manchester City îi permite lui Aguero să plece

Atacantul în vârstă de 31 de ani mai are contract cu Manchester City până la finalul sezonului viitor şi, conform presei engleze, oficialii clubului consideră că atunci ar fii momentul potrivit pentru o despărţire, mai ales că Aguero a recunoscut în trecut că şi-ar dori să îşi încheie cariera la clubul copilăriei sale, Independiente.

Dacă îşi va duce contractul la bun sfârşit, Aguero va împlini zece ani la Manchester City, care l-a transferat în 2011 de la Atletico Madrid, pentru 40 de milioane de euro. De atunci, Kun a strâns 368 de meciuri, 264 de goluri şi 13 trofee cucerite pentru gruparea de pe Etihad Stadium.

Afla mai multe despre: aguero 

viewscnt
Articole similare