Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

"Aici nu sunt probleme cu banii" Claudiu Bumba despre situaţia sa din Ungaria: "La ultimul meci au fost 1000 de spectatori!" EXCLUSIV

"Aici nu sunt probleme cu banii" Claudiu Bumba despre situaţia sa din Ungaria: "La ultimul meci au fost 1000 de spectatori!" EXCLUSIVgalerie foto

Stranieri

Comentarii

Claudiu Bumba traversează o perioadă excelentă în Ungaria, la Kisvarda. Internaţionalul român s-a destăinuit pentru Telekom Sport.

La 26 de ani, Claudiu Bumba pare că şi-a găsit cadenţa în Ungaria. Fotbalistul originar din Baia Mare traversează o formă foarte bună la Kisvarda, una dintre echipele bune ale campionatului maghiar.

In cel mai recent meci de campionat, Bumba a marcat golul victoriei în partida cu Ujpest. A fost un meci extrem de important pentru echipa sa, cu care a semnat în august 2019.

Claudiu a devenit titular de drept şi este unul dintre cei mai constanţi jucători din campionatul maghiar. Are 3 goluri şi 3 pase decisive pentru Kisvarda, în 23 de meciuri jucate în acest sezon. Mai mult, fanii formaţiei maghiare s-au îndrăgostit de el.

"1000 de spectatori la ultimul meci" In Ungaria, publicul are voie pe stadioane


Fanii au posibilitatea de asista la meciuri în Ungaria, dar în număr restrâns şi respectându-se anumite reguli: de pe un rând se poate ocupa un loc din patru, iar între două rânduri cu spectatori trebuie să fie unul liber.

Bumba a explicat la Telekom Sport: "Sincer, şi noi am primit vestea cu 2-3 zile înainte de meci, chiar nu ştiam că vor fi suporteri la meci si sincer ne-a surprins şi pe noi această decizie, a venit de la Federaţie, doar că se ştia că al patrulea loc va fi ocupat de câte un suporter, nu vor putea sta unul lângă celălalt, dar aţi văzut că după gol toţi erau unul lângă altul şi nu s-a mai ţinut cont de aceste restricţii" a spus Bumba, care a menţionat că la meciul cu Ujpest au fost destul de mulţi suporteri: "Cam 1.000 de spectatori, 25% din capacitatea stadionului, s-a şi scris că s-au vândut toate biletele care au fost disponibile"

Din Ungaria, Claudiu Bumba vede cu ochi diferiţi pandemia de coronavirus: "Sincer, mi se pare prea multă prudenţă în România şi prea multă frică şi teamă de acest virus. Aici eu chiar nu am simţit acest lucru, noi practic nici nu am făcut pauză prea mare, de când s-a întrerupt campionatul. Noi am început antrenamentele, doar că ne-au spus să stăm aici, în oraş, să nu ieşim, să nu plecăm, să nu prea avem contact cu alte persoane. Simt oamenii că nu prea au teamă, nu se poartă măşti, nu e ca şi când văd la ştiri prin România că ar fi" a declarat Claudiu, la Sport Report.

"Nu s-a umblat la bani. Aici e totul bine, simt că sunt pe o pantă ascendentă"


Unul dintre detaliile care fac diferenţa pentru fotbalistul român este şi cel financiar. Asta pentru că în Ungaria, nu sunt probleme cu banii, spune Bumba: "La noi nu s-a umblat la nimic, am avut o discuţie chiar în prima săptămână după ce s-a întrerupt campionatul şi au spus <bă băieţi aveţi program individual, baza e deschisă, puteţi să veniţi separat şi pe urmă, după o săptămână, am început să venim pe grupe>. Dar ne-au spus veniţi la antrenament, cu banii nu o să fie probleme, nici nu se pune problema de aşa ceva şi am primit toţi banii pe care îi are fiecare în contract, plus primele care erau până la momentul respectiv. Mă simt foarte bine, suntem pe o pantă ascendentă aici. Eu fiind din Baia Mare, sunt şi aproape de casă, nu prea zic că sunt plecat din ţară" a mai declarat mijlocaşul lui Kisvarda.

  • 250 de mii de euro este cota de piaţă a lui Claudiu Bumba
  • Hapoel Tel Aviv, Adanaspor şi AS Roma sunt formaţiile din străinătate la care a mai evoluat românul
  • FCM Târgu Mureş, Baia Mare, Dinamo şi Chiajna sunt formaţiile din România pentru care a evoluat Bumba
  • 3 selecţii are în naţionala României
  • 19 meciuri şi 4 goluri ale la U21 Bumba
  • 7 este locul ocupat în campionat de Kisvarda
  • 3 români mai are acum Kisvarda: Bumba, Mincă şi Ene

Afla mai multe despre: claudiu bumbakisvarda 

viewscnt
Articole similare