Preşedintele Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), Aleksander Ceferin, a declarat că sistemul de asistenţă video pentru arbitri (VAR) va fi utilizat în viitoarele competiţii ale forului continental doar când va dovedi că a devenit infailibil, relatează DPA.
Tot mai multe voci susţin introducerea VAR în cupele europene, Liga Campionilor şi Europa League, dar Ceferin a declarat pentru revista Kicker că nici în sezonul 2018/2019 nu va fi utilizată această tehnologie, care a arătat anumite neclarităţi în Germania, Italia şi alte ţări care au adoptat-o.
''Lumea nu înţelege pentru că nu se explică destul de precis, a declarat Ceferin. Champions League este topul topului de top. Nu putem veni aici cu o procedură de probă. Toate regulile trebuie să fie clare''.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Preşedintele UEFA s-a arătat convins că VAR va fi utilizat până la urmă în toate competiţiile europene, atât la nivel de cluburi, cât şi de echipe naţionale. UEFA nu a introdus în competiţiile sale nici tehnologia liniei porţii şi utilizează arbitri adiţionali în competiţiile sale.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
''Nu există niciun pas înapoi în privinţa utilizării sistemului video în fotbal. UEFA va introduce de asemenea sistemul VAR'', a precizat Ceferin.
Afla mai multe despre: aleksander ceferin, var, uefa, schimbari, decizii