Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Alexandru Chipciu, un car de nervi la finalul partidei cu Sepsi: ”Lasă-ne! Noi vrem asta!”

Alexandru Chipciu, un car de nervi la finalul partidei cu Sepsi: ”Lasă-ne! Noi vrem asta!”

U Cluj

Comentarii

Echipa Sepsi OSK a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Universitatea Cluj, într-un meci contând pentru etapa a 21-a din Superligă.

Gazdele au deschis scorul prin Nicolae Păun, care a înscris în minutul 30. Tudorie a majorat diferenţa la 2-0 în minutul 51, cu un gol din şase metri. Oaspeţii au revenit cu un gol din penalty, după o fază pe care arbitrul Iulian Dima a verificat-o la VAR. A executat Mamadou Thiam şi a înscris. Sepsi se află pe locul 6 în clasament, cu 32 de puncte.

La finalul partidei, Alexandru Chipciu a fost foarte supărat şi a avut un discurs manifest. El nu a fost mulţumit de arbitrajul lui Iulian Dima. 

”Din păcate, înfrângere. Vine greu acest rezultat, vă daţi seama. Eu, personal, sunt distrus după o nouă înfrângere şi pentru că nu ne batem cum ar trebui, să fim războinici pe teren. Ăsta e fotbalul, per total, cred am avut mai multe ocazii decât Sepsi, dar ne-au bătut.

Ok, au avut 2-0, s-au relaxat probabil. Sunt foarte dezamăgit şi nu pot să gândesc nimic acum. Nu-mi certam colegii să creăm ocazii, ci m-a deranjat faptul că nu am avut atitudine, nu suntem maturi... E 1-2, suntem pe adversar şi facem 7 mii de faulturi, ca arbitrul să stea 700 de ore să dea explicaţii la jucători.

Nu înţeleg un lucru: eşti arbitru, poţi să greşeşti sau nu, bă, dar dacă e fault, nu mai da explicaţii la jucători! Am făcut 2-1 şi am jucat trei minute a doua repriză. Lasă-ne! Vrem să jucăm fotbal, nu ne explica nouă de ce ai dat şi de ce nu ai dat, vrăjeli din astea vechi. De asta eram supărat.

Voiam să mă bat când am venit aici! Fotbalistic vorbind, dar din păcate am luat bătaie. Nu e vina colegilor. Am avut ocazii, dar nu am făcut-o şi am luat gol la fază fixă. E mult mai greu la retrogradare decât când te baţi sus. Dacă nu o să ne dorim să ne batem, la anul vom juca la matineu.

Ne-a spus că dacă o să mai fie scandări, o să oprească meciul. Foarte bine că nu a făcut-o, îl felicit, pentru că la un moment dat s-au oprit şi suporterii. Nu sunt nişte scandări normale, dar pe de altă parte, pe câte stadioane am jucat şi am fost înjurat de familie, de copii, în Giuleşti, a oprit cineva vreodată meciul? Acum suntem cei mai sensibili. Într-adevăr, nu e normal, dar le înţeleg şi lor frustrarea. Suporterii adverşi au fost cei mai cuminţi? M-au înjurat de m-au rupt!”, a spus Chipciu, iritat la finalul meciului. 

Afla mai multe despre: u cluj-chipciu-sepsi 

viewscnt
Articole similare