Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Alexandru Mitriţă a ajuns în Arabia Saudită. Mijlocaşul român a fost prezentat oficial la Al Ahli Jeddah

Alexandru Mitriţă a ajuns în Arabia Saudită. Mijlocaşul român a fost prezentat oficial la Al Ahli Jeddah
Comentarii

Alexandru Mitriţă s-a alăturat noii sale echipe, după ce, înainte de meciurile disputate de naţionala României în ultimele două săptămâni, mijlocaşul a semnat cu Al Ahli Jeddah, din Arabia Saudită, unde a fost împrumutat de americanii de la New York City.

 

Alexandru Mitriţă, împrumutat la Al Ahli Jeddah

La începutul acestei luni, New York City a confirmat, pe site-ul oficial, împrumutul lui Alexandru Mitriţă la Al Ahli Jeddah. Noua echipă a mijlocaşului român a încheiat, sezonul trecut, pe locul al treilea în campionatul din Arabia Saudită, unde titlul de campioană a ajuns la Al Hilal, antrenată de Răzvan Lucescu.

  • Alexandru Mitriţă a jucat în acest sezon 12 partide şi a marcat patru goluri, oferind şi două pase de gol pentru New York City

''Pandemia de COVID-19 a avut un impact dramatic în privinţa călătoriilor spre Statele Unite. Aceste restricţii au împiedicat vizitele din ţările natale şi spre ţările natale ale jucătorilor, inclusiv România. Din cauza acestor restricţii, soţia lui Mitriţă, care este însărcinată cu primul copil al cuplului, a revenit în România în acest an'', a menţionat clubul newyorkez.

''Având în vedere circumstanţele personale ale lui Mitriţă în contextul pandemiei, am simţit că cea mai bună mutare pentru toate părţile în acest moment este împrumutarea sa la Al-Ahli. El este cu siguranţă un jucător în care credem şi care ne-a ajutat să câştigăm meciuri în ultimele 18 luni. Nu ştim cât vor dura aceste restricţii de călătorie, aşa că, din punct de vedere uman, am dori să îi respectăm dorinţa de a fi mai aproape de familie'', a declarat directorul sportiv al clubului american, David Lee.

Având în vedere reglementările statului New York şi protocolul MLS, Mitriţă ar fi trebui să se supună unei carantine obligatorii la revenirea în Statele Unite după fereastra oficială FIFA din această lună, precum şi după cea din noiembrie, a amintit clubul din New York.

În legătură cu transferul în Arabia Saudită, Mitriţă a declarat: ''A fost un an foarte dificil pentru mine şi pentru familia mea. Soţia mea şi cu mine aşteptăm naşterea primului nostru copil în săptămânile următoare şi ea nu putea fi alături de mine la New York. Vreau să mulţumesc sincer clubului pentru că mi-a dat şansa de a juca fotbal şi de a fi alături de familie. Din prima zi susţinerea fanilor a fost una formidabilă şi vreau să le transmit toată dragostea mea. Le doresc clubului şi colegilor mei tot ce e mai bine pentru restul sezonului''.

  • Mitriţă a fost transferat de la Universitatea Craiova la New York City FC în ianuarie 2019, pentru 8 milioane de euro

Afla mai multe despre: mitrita 

viewscnt
Articole similare