Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Alina Vuc, medalie de argint la Campionatul Mondial de lupte şi calificare la JO: ”A fost un concurs foarte greu”

Alina Vuc, medalie de argint la Campionatul Mondial de lupte şi calificare la JO: ”A fost un concurs foarte greu”

Alte sporturi

Comentarii

Alina Vuc a revenit în România după ce a obţinut medalia de argint la Campionatul Mondial de lupte şi implicit calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Pentru Vuc a fost a doua medalie obţinută la Mondiale, după cea din 2017, de la Paris, la categoria 48 de kilograme.

”A doua medalie de argint la Mondiale dar asta îţi aduce şi o calificare la Jocurile Olimpice... Da, este a doua medalie la Campionatul Mondial pe care reuşesc să o cuceresc pentru România, mă bucur foarte mult. Cel mai mult m-a bucurat calificarea la Olimpiadă pot să spun şi medalia a venit ca un bonus.

A fost un concurs foarte greu, unul dintre cele mai tari Campionate Mondiale la care am participat şi am participat la multe dar fiind an preolimpic şi fiind turneul de calificare la Olimpiadă a fost foarte greu.

Schimbându-se regulamentul şi la anul fiind mai puţini participanţi decât acum 4 ani, criteriile de calificare sunt mai grele şi din cauza asta toată lumea îşi doreşte să se califice cât mai repede. Au fost campioni mondiali, olimpici care nu au reuşit să se califice.

Mă bucur că sunt prima care a reuşit să aducă calificarea Federaţiei Române de Lupte la ediţia de anul următor de la Tokyo dar sper că la anul voi merge însoţită de cel puţin încă două colege şi băieţii bănuiesc că şi ei vor reuşi să se califice.

Pentru asta mă antrenez (n.r. - participare la Jocurile Olimpice). Acum 4 ani aveam ca obiectiv participarea la Olimpiadă, acum am ca obiectiv medalia olimpică”, a spus Alina Vulc la revenirea în ţară.

Afla mai multe despre: alina vuccampionatul mondial de lupte 

viewscnt
Articole similare