Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

„Am auzit colegii lui spunând că ştiu unde bat”. Cum a motivat Sorescu ratarea penaltyului din meciul cu Gaz Metan

„Am auzit colegii lui spunând că ştiu unde bat”. Cum a motivat Sorescu ratarea penaltyului din meciul cu Gaz Metan

Dinamo București

Comentarii

Deian Sorescu (23 de ani) a avut din nou o prestaţie solidă în tricoul lui Dinamo. Mijlocaşul a pus umărul la prima victorie a roş-albilor din acest sezon, chiar dacă a ratat şi o lovitură de pedeapsă.

Dinamo s-a impus cu 3-1 la Mediaş, golurile oaspeţilor fiind marcate de Gonzales, Sorescu şi Camara: „A fost un meci greu, dar suntem fericiţi că am obţinut cele trei puncte, pentru că le aşteptam şi chiar ne doream asta. O luăm meci cu meci şi la sfârşit vom vedea unde suntem”, a declarat Deian Sorescu la flash interview.

Înainte să îşi treacă numele pe lista marcatorilor, Sorescu a ratat de la punctul cu var. Mingea şutată de el a fost apărată de Buzbuchi: „Acolo execut în mod normal. Am auzit colegii lui spunând că ştiu unde bat şi m-am gândit că o să schimbe colţul. Dar mă bucur că am putut să revin şi să înscriu a doua oară”, a adăugat mijlocaşul.

După primele patru etape, Dinamo are cinci puncte şi e pe locul 5 în Liga : „S-au schimbat foarte multe şi ăsta e un lucru bun, ne dă încredere. Mister a venit cu o atitudine foarte bună şi asta se vede pe teren. Mai avem foarte mult de lucru, ăsta a fost doar al doilea meci în care am arătat că avem agresivitate şi suntem o echipă, încet, încet vom vrea să formăm o familie şi să o ţinem pe aceeaşi linie.



(Aveţi şanse să intraţi în play-off?)
Nu vreau să mă grăbesc să o spun după un singur meci. O luăm meci cu meci şi la sfârşit vom vedea unde suntem”
, a încheiat Sorescu.

Afla mai multe despre: dinamosorescu 

viewscnt
Articole similare