Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Americanii laudă un jucător dat afară de Dinamo. "Nu a primit creditul pe care îl merita"

Americanii laudă un jucător dat afară de Dinamo. "Nu a primit creditul pe care îl merita"

Fotbal

Comentarii

Puţină lume avea cunoştinţă de faptul că mijlocaşul panamez Armando Cooper venea la Dinamo Bucureşti, în vara anului 2018, după ce şase luni mai devreme devenise campion al Statelor Unite ale Americii (MLS) cu FC Toronto.

Cu toate acestea, panamezul pleca în iarnă, de la Toronto, la Universidad de Chile (Chile), iar după şase luni de zile semna cu Dinamo Bucureşti. Nu a apucat să joace foarte mult pentru Dinamo, mai exact 11 partide, fără realizări notabile, aşa că a fost lăsat să plece liber de contract. A semnat cu Maccabi Petah Tikva, în Israel, de care....surprinzător sau nu, s-a despărţit din nou după şase luni.

S-a întors în ţara natală, la Arabe Unido, însă nici acolo nu stat prea mult. Ajuns la 32 de ani, americanii notează că Armand Cooper este aproape să semneze cu formaţia peruană, Sporting Cristal, campioana naţională care se pregăteşte pentru accederea în grupele Cupei Libertadores.

Presa de peste ocean a rămas cu o părere foarte bună despre Armando Cooper, jucătorul cu meciuri la Cupa Mondială din 2018, alături de Panama, notând faptul că nu acesta nu şi-a găsit nici până acum stabilitatea profesională pe care ar fi arătat-o, pe măsura talentului său.

"Un mijlocaş energic care, poate niciodată nu a primit creditul pe care îl merita cu adevărat. În 2017, când Toronto a câştigat MLS, probabil vă aduceţi aminte doar de Sebastian Giovinco, Jozy Altidore, Michael Bradley sau Victor Vazquez, nu şi de Armando Cooper, panamezul care a schimbat faţa echipei în cele 18 luni în care a jucat. Juca pe mai multe posturi şi a fost adus să-i înlocuiască pe Will Johnson şi Benoit Cheyrou, însă a ajuns rapid titular. Se vedea diferenţa când era Cooper pe teren, şi nu Johnson. Alta era energia şi creativitatea. După ce a plecat antrenorul Greg Vanney, Cooper şi-a pierdut locul în echipă, iar acum, la 2 ani distanţă, după un periplu prin lume (patru echipe), panamezul este aproape să ajungă în Peru", notează americanii.

 

Afla mai multe despre: fotbaldinamocooperpanama 

viewscnt
Articole similare