Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Amintirile lui Koke de pe Arena Naţională: "Acolo am câştigat primul meu trofeu". Atletico Madrid - Chelsea se joacă astăzi, în direct la Telekom Sport

Amintirile lui Koke de pe Arena Naţională: "Acolo am câştigat primul meu trofeu". Atletico Madrid - Chelsea se joacă astăzi, în direct la Telekom Sport
Comentarii

Arena Naţională este gazda manşei tur din optimile de finală, Atletico Madrid - Chelsea. Partida poate fi urmărită, de la ora 22:00, la Telekom Sport 3, iar cele mai importante faze vor fi în timp real pe telekomsport.ro.

Atletico Madrid a sosit la Bucureşti fără cinci jucători de bază: Yannick Carrasco, Sime Vrsaljko, Jose María Gimenez, Hector Herrera şi Kieran Trippier.

''Va fi o confruntare extrem de grea, ştim că este pe viaţă şi pe moarte. Primul meci este fundamental, se presupune că jucăm acasă, deşi partida se dispută la Bucureşti, trebuie să jucăm cât mai bine pentru a fi pe drumul cel bun. Nu trebuie să găsim nicio scuză, de Bucureşti mă leagă amintiri frumoase. Aici am câştigat primul meu titlu cu Atletico Madrid, în Europa League, după ce am învins cu 3-0 pe Athletic Bilbao în finala din sezonul 2011-2012. Cu mare entuziasm am câştigat'', a spus Koke.

În urma acestor absenţe, antrenorul Diego Simenoe are la dispoziţie doar 17 jucători de la prima echipă pentru duelul cu Chelsea: portarii Jan Oblak şi Ivo Grbic, fundaşii Stefan Savic, Mario Hermoso, Felipe Monteiro şi Renan Lodi, mijlocaşii Koke Resurreccion, Geoffrey Kondogbia, Saul Niguez, Marcos Llorente şi Lucas Torreira, extremele Thomas Lemar şi Víctor Machín ''Vitolo'' şi atacanţii Joao Felix, Angel Correa, Luis Suarez şi Moussa Dembele.

Alături de cei 17 au mai fost convocaţi patru jucători de la echipa secundă, portarul Miguel San Román, fundaşul central Alvaro García, fundaşul dreapta Ricard Sanchez şi atacantul Sergio Camello, pentru a completa lotul de 21 de jucători deplasat la Bucureşti, în vederea meciului care va avea loc marţi seara, de la ora 22:00, cu porţile închise.

Arena Naţională, 54.000 de locuri, a fost selectată pentru a găzdui acest joc fiind deja inclusă în circuitul UEFA EURO 2020 care va începe peste patru luni. Pe acest stadion se vor disputa patru partide de la EURO, trei din Grupa C şi o optime de finală. De asemenea, Arena Naţională va găzdui jocuri la Campionatul European U21 din 2023. În 2012, pe stadionul din Capitală a fost organizată finala Europa League, câştigată de Atletico Madrid în faţa lui Athletic Bilbao.

Afla mai multe despre: atletico madrid 

viewscnt
Articole similare