Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Andrei Raţiu, tot mai aproape de un transfer în La Liga. ”Anunţul ar putea fi făcut în zilele următoare”

Andrei Raţiu, tot mai aproape de un transfer în La Liga. ”Anunţul ar putea fi făcut în zilele următoare”

Fotbal

Comentarii

Fotbalistul român Andrei Raţiu (25 de ani) va pleca de la Huesca şi, cel mai probabil, va semna cu o formaţie din La Liga.

Potrivit cotidianului spaniol ”AS”, Andrei Raţiu este foarte aproape de a semna cu Rayo Vallecano.

Andrei Raţiu, tot mai aproape de Rayo Vallecano

Antrenorul celor de la Rayo Vallecano, Francisco Rodriguez, doreşte foarte mult să-i creeze concurenţă serioasă în flancul drept titularului actual, Ivan Balliu, iar Andrei Raţiu pare a fi potrivit pentru acest rol

Iniţial, Rodriguez şi-a îndreptat atenţia către alţi doi jucători, Marvin şi Tejero, însă cei doi fotbalişti s-au dovedit a fi mult prea scumpi.

Aşa s-a ajuns la varianta Andrei Raţiu, care, în acest moment, pare cea mai bună soluţie pentru Rayo. Jucătorul român nu este foarte scump - 1,5 milioane de euro, iar Huesca are mare nevoie de bani în această perioadă.

Totul indică faptul că Raţiu va fi următorul transferul al lui Francisco şi anunţul ar putea fi făcut în zilele următoare”, completează jurnaliştii spanioli.

Vallecano a început foarte bine sezonul din La Liga, cu o victorie, scor 2-0, pe terenul celor de la Almeria.

  • La Rayo evoluează legendarul atacant columbian Radamel Falcao.

Raţiu s-a aflat şi-n vederile lui Villarreal

Recent, s-a vorbit şi de intenţia celor de la Villarreal de a-l transfera pe fotbalistul român. ”Submarinul galben” a păstrat o clauză de răscumpărare în momentul în care l-a cedat pe Raţiu la Huesca.

Suma ar fi undeva în jurul unui milion de euro, însă, cel puţin până în acest moment, nu s-au făcut paşi decisivi în realizarea transferului.

38 de meciuri, un gol şi cinci pase decisive a reuşit Andrei Raţiu pentru Huesca, în ultimul sezon din La Liga 2, fiind considerat unul dintre cei mai buni fundaşi dreapta ai campionatului.

  • 11 meciuri şi un gol a adunat Andrei Raţiu în naţionala de seniori a României.

Afla mai multe despre: andrei ratiuvallecano. 

viewscnt
Articole similare