Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Andrei Vlad a cucerit pe toată lumea cu ultimele prestaţii. Laude pentru din partea unui nume greu: "Nu a mai greşit şi a apărat chiar foarte bine!"

Andrei Vlad a cucerit pe toată lumea cu ultimele prestaţii. Laude pentru din partea unui nume greu: "Nu a mai greşit şi a apărat chiar foarte bine!"

FCSB

Comentarii

Helmuth Duckadam (61 de ani), fostul preşedinte de imagine al FCSB, l-a lăudat pe Andrei Vlad (21 de ani), tânărul goalkeeper al FCSB care a jucat din ce în ce mai mult şi din ce în ce mai bine la echipa antrenată de Toni Petrea. Eroul de la Sevilla e şi el de părere că Vlad a crescut mult de când joacă în mod constant şi crede că a apărat foarte bine în ultimele partidei.

Andrei Vlad e unul dintre pariurile cu care se credea că FCSB va da greş în ultimii ani, după nişte prestaţii temătoare şi pline de greşeli costisitoare pentru echipa roş-albastră. Doar că, după plecarea lui Cristi Bălgrădean la CFR Cluj, Vlad a devenit titular incontestabil la FCSB şi şi-a îmbunătăţit prestaţiile de la meci la meci.

Lucru remarcat şi de Helmuth Duckadam. Chiar dacă fostul portar nu mai lucrează la FCSB, a avut timp să observe cum Andrei Vlad a crescut în joc. Duckadam e de părere că, în continuare, trebuie să i se dea încredere lui Vlad, chiar dacă va mai face greşeli. "Are jocuri în picioare. Eu întotdeauna am spus că un portar trebuie să joace. Niciodată nu va creşte un portar dacă stă pe bancă. El trebuie să joace, cu greşeli, fără greşeli. În ultima perioadă nu a mai greşit şi a apărat chiar foarte bine", a spus Helmuth Duckadam.

Andrei Vlad e titular la FCSB şi la naţionala de tineret şi, pe măsură ce a adunat jocuri în picioare, s-a putut observa o creştere în evoluţii, cu intervenţii foarte bune în situaţii limită. De la începutul sezonului, Vlad n-a ratat niciun meci la FCSB şi chiar a salvat echipa lui Petrea în câteva rânduri.

FCSB l-a transferat pe Andrei Vlad de la U Craiova în 2014, în schimbul a 400.000 de euro. De atunci, tânărul portar a strâns 46 de meciuri la câştigătoarea Cupei României, dintre care 16 fără gol primit.

Afla mai multe despre: helmuth duckadamandrei vladfcsb 

viewscnt
Articole similare