Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Andres Iniesta, ţinta fiscului japonez. Ce sumă uriaşă trebuie să achite fostul mare fotbalist al Barcelonei

Andres Iniesta, ţinta fiscului japonez. Ce sumă uriaşă trebuie să achite fostul mare fotbalist al Barcelonei
Comentarii

Autorităţile fiscale japoneze îi cer fotbalistului spaniol Andres Iniesta să achite 580 de milioane de yeni (3,5 milioane de euro), reprezentând neplata unor impozite datorate statului pentru că nu şi-a declarat în mod corespunzător veniturile pe timpul şederii sale în această ţară, a relatat, vineri, presa niponă.

Iniesta este unul dintre fotbaliştii străini care au jucat la echipe din Japonia şi cărora Agenţia Fiscală le cere diferite sume pentru că nu şi-au respectat corect obligaţiile fiscale, rezultând o sumă totală nedeclarată echivalentă cu 12,7 milioane de euro, conform postului public NHK.

Potrivit unor surse citate de NHK, Oficiul regional al fiscului din Osaka, sub jurisdicţia căruia se află oraşul Kobe, a stabilit că Iniesta datorează aproximativ 3,5 milioane de euro pentru onorariile sale contractuale cu clubul Vissel Kobe, la care a jucat din iulie 2018 până anul trecut.

Autorităţile japoneze consideră că Iniesta (39 ani) era din punct de vedere fiscal rezident în Japonia, pentru că locuia în acea perioadă cu familia la Kobe, fiind şi ambasador cultural al oraşului.

Ceilalţi doi fotbalişti sunt sud-coreeanul Jin-hyeon Kim (36 ani), portarul echipei Cereza Osaka, care are de plătit 700 de milioane de yeni (echivalentul a 4,2 milioane de euro), şi atacantul brazilian Anderson Patric Aguiar Oliveira, "Patric" (36 ani), jucătorul echipei Nagoya Grampus, car are avea de achitat 600 de milioane de yeni (3,6 milioane de euro).

Iniesta, care va împlini 40 de ani pe 11 mai, a disputat adunat 723 de meciuri pentru FC Barcelona, înainte de a pleca la echipa japoneză Vissel Kobe, pentru care a evoluat de 134 de ori. În vara anului trecut, el a semnat cu Emirates FC, din campionatul Emiratelor Arabe Unite

Afla mai multe despre: andres iniesta 

viewscnt
Articole similare