Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Antrenorul lui AC Milan este alături de Ciprian Tătăruşanu după debutul de coşmar. "Am încredere deplină în el"

Antrenorul lui AC Milan este alături de Ciprian Tătăruşanu după debutul de coşmar. "Am încredere deplină în el"

Fotbal

Comentarii

Antrenorul lui AC Milan, Stefano Pioli, a declarat miercuri că are încredere deplină în portarul român Ciprian Tătăruşanu, deşi acesta a avut un debut nereuşit la actuala sa echipă, în remiza de luni cu AS Roma, 3-3 pe San Siro în etapa a cincea a campionatului de fotbal al Italiei, scrie presa din această ţară.

Tătăruşanu a gafat la primul gol al Romei, ieşind pe sub mingea centrată de Lorenzo Pellegrini din corner, iar Edin Dzeko a marcat cu capul (14), restabilind egalitatea, după ce Zlatan Ibrahimovic deschisese scorul în minutul 2. Tătăruşanu s-a transferat vara aceasta de la Lyon la Milan, care a plătit suma de 500.000 de euro.

"Am vorbit cu el, aşa cum am făcut cu toată echipa cu care am analizat meciul. Am deplină încredere în el şi de asemenea în coechipierii săi. Jucătorii trebuie să se ajute mereu, trebuie să continuăm astfel", a spus Pioli într-o conferinţă de presă înaintea partidei de joi cu Sparta Praga, din Europa League.

Pioli a indicat că va face mai multe schimbări în primul unsprezece la întâlnirea de joi cu Sparta Praga. În altă ordine de idei, el a spus că este posibilă întărirea lotului în mercato din luna ianuarie.

Sparta Praga are şi ea în lot un portar român, Florin Niţă.

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare