Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

„Anul ăsta n-o mai salvează nimeni pe Dinamo”. Un fost dinamovist prevede un scenariu negru în play-out

„Anul ăsta n-o mai salvează nimeni pe Dinamo”. Un fost dinamovist prevede un scenariu negru în play-out

Superliga

Comentarii

Dinamo a intrat în play-out de pe poziţia a 27-a şi are emoţii serioase la retrogradare.

Dinamo nu are linişte în acest sezon. Lucian Goian (38 de ani), fostul fundaş central al "câinilor", nu-i dă nicio şansă fostei sale echipe în lupta pentru evitarea retrogradării.

„Acum două etape nu le dădea nimeni şanse, dar revenirea lui Nicolo Napoli a adus un plus. Au reuşit două victorii consecutive, o gură mare de oxigen. Acum s-a mai echilibrat situaţia şi în subsolul clasamentului. Toate echipele au şanse egale după acest rezultat.

Această victorie nu le pică celor de la Dinamo. Îşi doreau o echipă aproape retrogradată, aşa cum era Iaşiul. Situaţia lui Dinamo devine dramatică. Dacă ne uităm la ce se întâmplă la club, cu părere de rău o spun, anul ăsta n-o mai salvează nimeni pe Dinamo. Dacă anul trecut s-au salvat cum s-au salvat...",
a declarat Lucian Goian, pentru looksport.ro.

Giani Kiriţă dă de pământ cu jucătorii din Ştefan cel Mare

Giani Kiriţă este unul dintre cei mai respectaţi jucători care au trecut pe la Dinamo în anii recenţi. Un jucător cu talie, acesta a fost la baza defensivei ”câinilor” timp de cinci ani, într-o perioadă în care echipa era una dintre cele mai valoroase şi temute formaţii din ţară.

„Din păcate, de Dinamo în ultimii ani vorbim doar la modul negativ şi asta mă doare foarte tare. Anul trecut era să retrogradăm, anul ăsta sper să ne salvăm, îmi doresc din suflet asta, dar e foarte greu pentru că băieţii ăştia chiar nu înţeleg ce înseamnă respectul faţă de suporteri, unii care fac eforturi supranaturale să ţină clubul în viaţă.

Iar, jucătorii n-au bunul-simţ să-i respecte. Nici măcar nu sunt mercenari, că ăia îşi fac treaba, iau banii şi pleacă. Ei sunt nesimţiţi, nu merită să poarte tricoul lui Dinamo! Grigore e un copil care, din păcate, nu are repere să ştie ce înseamnă Dinamo, aşa cum aveam noi.

Ne-a învăţat Mister Dinu ce reprezintă clubul ăsta şi în vestiar aveam fotbalişti ca Gică Mihali, Lupescu, Fane Preda, Jean Vlădoiu, Iftodi…Ei nu au acum pe nimeni! Mă doare că echipe ca FCSB sau Rapid îşi atrag foştii jucători, iar la noi sunt respinşi, vorbim de Florentin Petre, Dănciulescu, Marius Niculae, Claudiu Niculescu. Ăsta e adevărul. Ar trebui o mână de fier în vestiar!”
, a spus Kiriţă, pentru ProSport.
 

Afla mai multe despre: dinamolucian goianplay-out 

viewscnt
Articole similare