Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Anunţ de la conducere pentru fanii dinamovişti: "Suntem pregătiţi şi pentru asta"

Anunţ de la conducere pentru fanii dinamovişti: "Suntem pregătiţi şi pentru asta"

Dinamo București

Comentarii

Alexandru David, preşedintele CA al clubului din Ştefan cel Mare a dezvăluit că Dinamo a pregătit alături de Mircea Rednic şi un plan B, în cazul în care Dinamo ratează accederea în play-off.

Dinamo nu s-a calificat în play-off în ediţia trecută de campionat, iar în acest sezon este la şapte puncte de poziţia a şasea care garantează prezenţa în lupta pentru titlu. Mircea Rednic are 13 etape la dispoziţie să îndrepte situaţia. 
 
"Sunt optimist în primul rând pentru că îl avem antrenor pe domnul Rednic, cu care am avut discuţii în ultima perioadă şi care sunt convins că va face tot ceea ce poate să redresăm această situaţie, timp este câtă vreme matematic obiectivul poate fi realizat" a afirmat Alexandru David în exclusivitate la Telekom Sport. 
 
Mircea Rednic rămâne însă la Dinamo în orice condiţii. 
 
"Dacă nu realizăm obiectivul, ne regrupăm şi trecem la planul al doilea, adică împreună cu domnul Rednic să putem să construim o echipă puternică pentru anul viitor" a confirmat şeful câinilor. 
 

Afla mai multe despre: alexandru daviddinamoplay-off 

viewscnt
Articole similare