Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Arantxa Sanchez Vicario, condamnată la închisoare după ce au încercat să păcălească Banca Luxemburgului

Arantxa Sanchez Vicario, condamnată la închisoare după ce au încercat să păcălească Banca Luxemburgului

Tenis

Comentarii

Un tribunal din Barcelona a condamnat-o la doi ani de închisoare cu suspendare pe fosta jucătoare de tenis Arantxa Sanchez Vicario, în timp ce fostul soţ al acesteia, Josep Santacana, a primit trei ani şi trei luni cu executare pentru că a pus la cale un complot pentru a evita plata a 6 milioane de euro către Banca Luxemburgului, informează agenţia EFE.

În sentinţă, preşedintele Curţii penale din Barcelona i-a condamnat pe ambii inculpaţi pentru o infracţiune de sechestru de bunuri, concluzionând că şi-au ascuns bunurile pentru a evita plata unei datorii către Banca Luxemburgului în urma unui împrumut, cei doi fiind obligaţi şi la o amendă de 5,2 milioane de euro pentru fraudă adusă Fiscului.

Arantxa Sanchez Vicario, condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare

Cei doi au fost şi amendaţi, Arantxa Sanchez cu 5.400 de euro, iar Santacana cu 7.650 euro, iar instanţa i-a obligat pe cei doi să despăgubească banca pentru cele 6,6 milioane de euro împrumutate.

Instanţa a acceptat însă să suspende sentinţa cu închisoarea pentru Sanchez Vicario, pentru că a colaborat cu organele judiciare şi cu Fiscul pentru a obţine neexecutarea pedepsei în schimbul mărturisirii faptei.

În privinţa fostului soţ al jucătoarei, acesta va executa sentinţa pentru că s-a dovedit că acesta a fost cel care a administrat bunurile soţiei sale şi a pus la cale toată operaţiunea.

Arantxa Sanchez, una dintre cele mai bune din istorie

Arantxa Sanchez Vicario este cea mai titrată jucătoare de tenis din istoria Spaniei. A cucerit patru trofee de Grand Slam la simplu - Roland Garros (1989, 1994, 1998) şi US Open (1994), şase trofee de Grand Slam la dublu - Australian Open (1992, 1995, 1996), Wimbledon (1995), US Open (1993, 1994) şi patru trofee de Grand Slam la dublu mixt - Australian Open (1993), Roland Garros (1990, 1992) şi US Open (2000).

De asemenea, are patru competiţii de FED Cup (actuala Billie Jean King Cup) câştigate alături de naţionala Spaniei (1991, 1993, 1994, 1995 şi 1998), dar şi două trofee de Hopman Cup (1990 - alături de fratele său, Emilio Sanchez şi 2002 - alături de Tommy Robredo.

În plus, mai are patru medalii câştigate la Jocurile Olimpice: la Barcelona 1992 - bronz la simplu, argint la dublu; la Atlanta 1996 - argint la simplu, bronz la dublu.

  • A câştigat peste 16 milioane de euro din premii, în carieră
  • A devenit lider mondial WTA, la simplu, pentru prima oară, în februarie 1995.

Agerpres

Afla mai multe despre: tenisarantxha sanchez vicariobarcelonaluxemburg 

viewscnt
Articole similare