Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Atacantul dorit de Becali vorbeşte despre transferul la FCSB: "Visez să ajung acolo! Sunt bucuros, motivat"

Atacantul dorit de Becali vorbeşte despre transferul la FCSB: "Visez să ajung acolo! Sunt bucuros, motivat"

Hermannstadt​

Comentarii

Ştefan Blănaru s-a arătat bucuros că a intrat în vederile finanţatorului vicecampioanei FCSB, dar spune că deocamdată e sub contract cu FC Hermannstadt şi va face tot posibilul să îşi ajute cât mai mult actuala echipă.

”Dacă există vreun interes pentru mine, sunt bucuros, mă motivează. Dar, toţi cei care suntem aici, de la antrenori la jucătorii, am intrat în atenţia FCSB-ului. Nu-mi rămâne decât să încerc să înscriu cât mai multe goluri şi vom vedea după aceea ce va fi. Vă daţi seama că fiecare jucător, atunci când se apucă de fotbal, visează să ajungă la o echipă de top din România. La fel şi eu, dar acum sunt la FC Hermannstadt şi mă străduiesc să dau tot ce pot pentru această echipă”, a spus Blănaru.

”Toată echipa a adus aceste puncte, antrenorii, toţi jucătorii... Speram să avem mai multe puncte. Cel puţin 6 le-am avut în buzunar. Nu ne rămâne acum decât să câştigăm punctele la Chiajna şi să privim partea plină a paharului. După Chiajna, va urma un nou meci acasă, cu FC Voluntari, o echipă de calibrul nostru, din care putem să scoatem toate cele 3 puncte. Toată lumea a fost supărată la finalul meciului cu Dunărea. La pauză, domnul Pelici ne-a spus că avem 3 puncte mari şi trebuie să ţinem de ele. Probabil ar fi trebuit să mai marcăm încă cel puţin un gol, atunci toate punctele ar fi fost ale noastre”, a mai afirmat Blănaru despre meciul din acest week-end.

 
Meciul dintre Concordia Chiajna şi FC Hermannstadt va avea loc sâmbătă, 11 august, de la ora 18:00. Înaintea acestei confruntări, echipa sibiană ocupă locul 10 în clasamentul Ligii 1, cu 4 puncte, iar ilfovenii sunt penultimii, având un singur punct. 

 

Afla mai multe despre: stefan blanarusibiusteauatransferinteres 

viewscnt
Articole similare