Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Atenţie, CFR Cluj! Lincoln Red Imps, posibila adversară din Champions League, a învins-o pe Celtic la debutul lui Brendan Rodgers

Atenţie, CFR Cluj! Lincoln Red Imps, posibila adversară din Champions League, a învins-o pe Celtic la debutul lui Brendan Rodgers

CFR Cluj

Comentarii

Câştigătoarea dintre CS Fola Esch (Luxemburg) şi Lincoln Red Imps FC (Gibraltar) o va înfrunta pe învingătoarea dintre CFR Cluj (România) şi Borac Banja Luka (Bosnia) în a doua rundă a calificărilor în Liga Campionilor.

CFR Cluj şi-a aflat cele două posibile adversare în turul doi al Ligii Campionilor, dacă, desigur, ardelenii vor putea trece de Borac Banja Luca. Câştigătoarea dintre CS Fola Esch, campioana Luxemburgului, şi Lincoln Red Imps, campioana Gibraltarului, ar putea juca la Cluj în calificările Champions League.

Cine sunt cele două posibilele adversare ale CFR-ului

Niciuna, un nume sonor, Lincoln Red Imps este clar formaţia mai cunoscută dintre cele două. Echipa din Gibraltar a căpătat atenţie internaţională în 2016, când a reuşit un rezultat cu adevărat surprinzător. Atunci, după ce trecuse de campioana Estoniei în prima rundă, 3-2 la general, formaţia din Lincoln avea să o înfrunte pe marea Celtic.

Formaţia din Glasgow avea parte de problemele sale, iar, după despărţirea de antrenorul Ronny Delia, Brendan Rodgers fusese adus în locul său. Nord-irlandezul se luptase pentru titlu în Anglia, cu Liverpool şi s-a dovedit a fi o captură incredibilă pentru ”the bhoys”, câştigând fiecare trofeu posibil cât timp a fost la Celtic.

Însă, la debutul său pentru Celtic, Rodgers o înfrunta pe Lincoln Red Imps şi avea să fie victima unuia dintre cele mai ruşinoase rezultate din istoria clubului. Echipa din Gibraltar, în meciul tur jucat acasă, a reuşit să se impună cu scorul de 1-0, umilind-o pe fosta campioană a Europei, care era aşteptată să treacă cu uşurinţă de adversara mult mai slab cotată.

În retur, ”the hoops” au întors cu uşurinţă rezultatul, câştigând 3-0, dar rezultatul va rămâne pentru totdeauna în istorie. Căpitanul scoţienilor, Scott Brown, a declarat în urma meciului că rezultatul a lăsat o ”cicatrice” asupra clubului.

Dacă Lincoln Red Imps a fost formată doar în 1984, cealaltă posibilă adversară a CFR-ului are o istorie mult mai bogată. CS Fola Esch este un club fondat în 1906, în Luxemburg, fiind prima echipă de fotbal din istoria întregii ţări.

După ce s-a luptat cu probleme financiare şi chiar cu retrogradări în anii 1990-2010, clubul şi-a revenit şi a reuuşit să câştige titlul în 2013, la 83 de ani de la ultimul triumf în campionat. De atunci, formaţia a început să se lupte din nou pentru trofee, ridicând din nou campionatul în 2015 şi în 2021.

Cea mai bună prestaţie europeană pentru clubul din Luxemburg rămâne ajungerea în al doilea tur al calificărilor Europa League, o dată căzând din primul tur preliminar al Champions League şi încă o dată câştigând primul tur preliminar din Europa League.

Articol postat de: Radu Secoşan

Afla mai multe despre: cfr clujlincoln red impscs fola esch 

viewscnt
Articole similare