Experiențe împreună.
You are here:

„Avea răutăţi fiindcă nu juca... Ajunsese să fie supraponderal”. Piţurcă face lumină în conflictele pe care le-a avut cu Mutu | EXCLUSIV

„Avea răutăţi fiindcă nu juca... Ajunsese să fie supraponderal”. Piţurcă face lumină în conflictele pe care le-a avut cu Mutu | EXCLUSIV
Comentarii

Victor Piţurcă a avut trei mandate ca selecţioner la echipa naţională şi de fiecare dată a avut de gestionat generaţii cu personalitate. Deşi prima aventură pe banca României s-a încheiat după o ceartă cu Hagi şi Popescu, antrenorul în vârstă de 63 de ani a fost marcat mai degrabă de conflictele pe care le-a avut cu Adrian Mutu.

1998-1999, 2004-2009 şi 2011-2014 sunt cele trei perioade în care Victor Piţurcă i-a antrenat pe „tricolori”. Mai întâi a calificat România la EURO 2000, apoi la EURO 2008, iar în final a contribuit decisiv la participarea echipei naţionale la EURO 2016.

În ciuda acestor performanţe, nu a fost doar lapte şi miere pentru Victor Piţurcă la echipa naţională. În fiecare mandat, fostul selecţioner a avut de gestionat un nucleu de fotbalişti cu personalităţi şi caractere diferite.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Telekom Sport, Piţurcă a povestit cum decurgeau conflictele cu Adrian Mutu.

„Avea răutăţi fiindcă nu juca, el ajunsese la un moment dat să fie supraponderal, aveam tot timpul discuţii cu el, el ştia că dacă nu face ce îi spun eu, indiferent cine era, el nu juca, în sensul ăsta a fost foarte supărat pe mine şi atunci a început să arunce cu nişte chestii dinastea care nu i-au făcut cinste, pe urmă şi-a dat seama.

Pe urmă am stat de vorbă cu el, a recunoscut, e jucătorul meu, am avut atâtea lupte cu el, şi le-am câştigat, aşa că am trecut peste chestiile astea, mă iau eu după Adrian când e el supărat... Păi ţin minte că l-am trimis o dată acasă din Statele Unite parcă, şi nu ştiu cine mi-a spus, Iovan, că i-a zis 'lasă că vă schimb eu pe voi!'.

Ce, eu mă supăram pe Mutu, ce spune Mutu, nu... Eu îi cunosc caracterul lui, ştiam că vorbeşte mult, dar în general era un băiat bun, nu aveam treabă cu el”, a declarat Victor Piţurcă, în exclusivitate pentru Telekom Sport.

  • 77 de meciuri a jucat sub tricolor „Briliantul”
  • Adrian Mutu este cel mai bun marcator din istoria echipei naţionale a României, 35 de goluri, la egalitate cu Gheorghe Hagi
  • Mutu a participat la două turnee finale cu România, EURO 2000 şi EURO 2008

 

viewscnt
Articole similare