Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Bacşiş de 8.000 de euro! Sportivul a fost încântat de cum s-au comportat angajaţii hotelului unde a fost cazat cu echipa. "Ne-au tratat foarte bine"

Bacşiş de 8.000 de euro! Sportivul a fost încântat de cum s-au comportat angajaţii hotelului unde a fost cazat cu echipa. "Ne-au tratat foarte bine"

Baschet

Comentarii

Russell Westbrook, jucătorul vedetă al echipei Houston Rockets, le-a oferit un bacşiş de 8.000 de dolari angajaţilor hotelului în care a fost cazat pe durata şederii sale în "bula" de la Disney World, în apropiere de Orlando (Florida), care a găzduit faza finală a campionatului profesionist nord-american de baschet (NBA), informează cotidianul Dallas Morning News.

Jucătorii lui Houston Rockets au petrecut aproape doua luni la hotelul Grand Floridian de la Disney World, fiind ultima echipă care a rămas acolo după ce a eliminat-o pe Oklahoma City Thunder în prima rundă a play-off-ului. Cele 22 de echipe care au participat la faza finală a NBA au fost cazate în cinci hoteluri din cadrul celebrului parc de distracţii din Statele Unite. În prezent, în "bula" de la Disney World se mai află doar două formaţii, Los Angeles Lakers şi Miami Heat, care se înfruntă pentru titlul de campioană a NBA.

"Ne-au tratat foarte bine", a declarat Westbrook pentru Bleacher Report, adăugând: "A fost nevoie de timp şi energie pentru ca ei să-şi facă treaba la un standard ridicat. Aşa a fost corect. Îmi place să fac ceea ce trebuie".

Westbrook nu a fost dispus să confirme suma exactă însă, potrivit ziarului texan, el a lăsat camera de hotel "practic impecabilă", aşa cum obişnuieşte starul NBA, cunoscut drept un fenomen al ordinii. În vârstă de 31 ani, Russell Westbrook a fost recompensat în sezonul 2014-2015 cu premiul NBA Cares Community Assist Award pentru munca sa în comunitate.

 

Afla mai multe despre: baschet 

viewscnt
Articole similare