Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Baschetbalist din NBA, mandat internaţional de arestare pe numele său după ce l-a comparat pe Erdogan cu Hitler: "Sunt şanse să fiu ucis acolo"

Baschetbalist din NBA, mandat internaţional de arestare pe numele său după ce l-a comparat pe Erdogan cu Hitler: "Sunt şanse să fiu ucis acolo"

NBA

Comentarii

Autorităţile de la Ankara au cerut Interpol un mandat de arestare internaţional pe numele baschetbalistului echipei New York Knicks, Enes Kanter, susţinător al lui Fethullah Gülen.

După ce au primit documentele necesare de la Parchetul din Istanbul, autorităţile turce au pregătit o cerere de extrădare şi un mandat la Interpol împotriva lui Enes Kanter, a anunţat agenţia Anadolu.

Kanter încă are cetăţenie turcă, dar nu şi paşaport turc, acesta fiindu-i anulat de regimul de la Ankara ca urmare a criticilor acide ale sportivului la adresa lui Erdogan, pe care l-a descris de mai multe ori calificându-l “Hitler-ul secolului nostru”. Partizan al clericului Fethullah Gulen, care locuieşte în SUA şi este acuzat de Erdogan că a orchestrat tentativa de lovitură de stat din 15 iulie 2016, Enes Kanter face obiectul unui mandat de arestare emis de parchetul din Istanbul, care îl acuză de apartenenţă la o organizaţie teroristă.

De doi ani, Kanter a spus de mai multe ori că se teme că ar putea fi răpit sau chiar de ceva mai rău. De aceea el a decis să nu facă deplasarea la Londra pentru meciul din 17 ianuarie, cu Washington Wizards.

“Nu vreau să merg din cauza acelui nebun, preşedintele Turciei. Sunt şanse să fiu ucis acolo. Este trist, pentru că toată această situaţie îmi afectează cariera. Vreau să fiu pe teren pentru a-mi ajuta echipa să câştig. Dar din cauza acelui nebun, maniac sau dictator, nici măcar nu pot să merg acolo să îmi fac treaba. Este trist”, a spus atunci Kanter.

Afla mai multe despre: enes kantermandat de arestareerdogan 

viewscnt
Articole similare