Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO Bayern Munchen - Chelsea 4-1. LewanGOALski a lovit din nou! Campioana Germaniei merge în sferturi unde va da piept cu Barcelona

VIDEO Bayern Munchen - Chelsea 4-1. LewanGOALski a lovit din nou! Campioana Germaniei merge în sferturi unde va da piept cu Barcelona
Comentarii

Bayern Munchen s-a calificat fără probleme în sferturile de finală ale UEFA Champions League, după 7-1 la general cu Chelsea.

Bavarezii nu au avut emoţii şi nu au tremurat pentru calificare. Au dominat-o copios pe Chelsea, într-un meci retur, arbitrat de Ovidiu Haţegan.

Fără doar şi poate, Robert Lewandowski a fost omul meciului. Starul polonez a marcat două dintre golurile bavarezilor, dar a şi pasat decisiv la celelalte două reuşite ale echipei lui Hansi Flick. În dubla manşă, polonezul are trei goluri şi patru decisive contra lui Chelsea, fiind greşeală omul decisiv în calificarea lui Bayern.

Chelsea nu a avut replică în faţa colosului german. A sperat puţin formaţia lui Lampard pe finalul primei reprize, dar impresia a fost că Chelsea a sperat atât cât i-a permis Bayern Munchen.

Calificare fără emoţii pentru campioana Germaniei, care va evolua în sferturile de finală ale competiţiei contra Barcelonei, în direct la Telekom Sport.

LIVE VIDEO Bayern Munchen - Chelsea 4-1 (Lewandowski 9, 83, Persic 24, Tolisso 75 / Abraham 45)

Echipele de start: 

  • Bayern Munchen: Neuer - Kimmich, Boateng, Alaba, Davies - Goretzka, Alcantara - Gnabry, Muller, Perisic - Lewandowski
  • Chelsea: Caballero - James, Christensen, Zouma, Emerson - Barkley, Kante, Kovacic - Hudson Odoi, Abraham, Mount

Final de meci. Ovidiu Haţegan pune capăt coşmarului trăit de londonezi. Bayern câştiga en fanfare şi merge în sferturi!

Min 83. Gol Bayern Munchen! Alvaro Odriozola centrează perfect din flancul drept, Robert Lewandowski se înalţă perfect şi marchează cu o lovitură de cap sigură. Dublă pentru polonez, care a reuşit şi două pase decisive

Min 75. Gol Bayern Munchen! Se face 3-1, după ce rezerva Corentin Tolisso punctează din şase metri. A doua pasă de gol pentru Lewandowski, care face un meci perfect. 

Min 72. Philippe Coutinho, proaspăt intrat pe teren, ar fi putut marca al treilea gol al bavarezilor

Min 61. Thomas Mulleeeeer!! Starul bavarezilor, foarte aproape de gol!

S-a reluat partida

Min 45. Gol Chelsea! Londonezii reuşesc în sfârşit să marcheze prin Tammy Abraham

Min 30. Da, reuşita lui Chelsea este anulată de Ovidiu Haţegan pentru offside

Min 28. Gol Chelsea! Şi iată că totuşi... Chelsea există. Callum Hudson Odoi reduce din handicap. Momentul este controversat şi intra la VAR

Min 24. Gol Bayern! Ivan Perisic marchează din pasa lui Lewandowski. Bayern nu pare să aibă vreo problemă reală în acest meci

Min 14. Ocazie de 2-0 pentru bavarezi! Thomas Muller a fost aproape de dublarea avantajului formaţiei gazdă. Chelsea nu îşi găseşte deloc ritmul

Min 9. GOOOL! Penalty pentru Bayern Munchen! Haţegan acordă lovitură de pedeaspă, iar Lewandowski, golgheterul Champions League, marchează fără probleme

Min 1. A început partida de la Munchen. Ovidiu Haţegan este la centru


Bayern Munchen - Chelsea părea un duel extrem de echilibrat în momentul în care a avut loc tragerea la sorţi a optimilor de finală. Însă Bayern Munchen a revenit la forma care a consacrat-o, odată cu venirea lui Flick pe banca tehnică, iar meciul tur dintre cele două a fost la discreţia bavarezilor. Chiar la Londra, Bayern Munchen a făcut spectacol cu echipa plină de tineri a lui Frank Lampard şi s-a impus cu 3-0.

Acum, în mod cert, campioana Germaniei este deja în sferturile de finală, unde va da peste câştigătoarea dublei manşe dintre FC Barcelona şi Napoli. Pe lângă handicapul pe care îl are de recuperat de trei goluri, Chelsea are şi o listă lungă de indisponibili, printre care se regăsesc şi jucători de bază ai lui Lampard, precum Pulisic, Azpilicueta, Alonso sau Jorginho.

Bayern Munchen - Chelsea LIVE VIDEO, sâmbătă, 22:00, la Telekom Sport 2

De partea cealaltă, Flick nu se va putea baza pe Coman şi pe Pavard, însă forma bavarezilor este una incredibilă. Odată cu revenirea meciurilor de fotbal din Germania, după pandemia de coronavirus, Bayern Munchen a înregistrat 12 victorii din tot atâtea meciuri disputate şi şi-a mai trecut în palmares alte două trofee: titlul şi Cupa Germaniei.

Bayern Munchen - Chelsea LIVE VIDEO. Poliţia a intervent la antrenamentul bavarezilor

Poliţia şi-a făcut apariţia la antrenamentul de vineri al echipei Bayern Munchen, desfăşurat cu porţile închise, după ce o dronă a survolat terenul. Drona îi aparţinea unui părinte care voia să îi arate terenul fiului său, relatează Bild, potrivit L’Equipe.

Incidentul a avut loc în momentul în care jucătorii îşi terminau şedinţa de pregătire. O dronă a apărut brusc şi a început să survoleze terenul, la ora 12:15, timp de cinci minute.

Poliţiştii au intervenit imediat şi au cerut socoteală unui grup de patru adulţi şi un copil, între care se afla şi bărbatul care pilota drona. Acesta a spus că doar a vrut să îi arate copilului său terenul. Poliţia a verificat drona şi a văzut înregistrările, care au fost apoi şterse.

Pilotul dronei ar putea face obiectul unei plângeri.

Afla mai multe despre: bayern munchenchelsea 

viewscnt
Articole similare