Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Bayern Munchen negociază vânzarea lui Boateng. Un campion mondial vine în locul lui

Bayern Munchen negociază vânzarea lui Boateng. Un campion mondial vine în locul lui

Bundesliga

Comentarii

A început licitaţia pentru Jerome Boateng (29 de ani). Fundaşul german este dorit de doi granzi din Anglia, dar şi de campioana Franţei.

Bayern Munchen a început negocierile pentru cedarea lui Jerome Boateng, primele contacte au fost cu Manchester United, duminică, după meciul direct dintre cele două echipe, anunţă Kicker. Amicalul de pe Allianz Arena a fost câştigat, 1-0, de nemţi şi pare că a fost momentul în care Jose Mourinho s-a decis că are nevoie să îşi întărească apărarea. Însă tehnicianul portughez trebuie să se grăbească din două motive. În primul rând, perioada de mercato în Anglia se termină pe 9 august, iar în al doilea rând, pe fir a intrat şi Arsenal, care este pregătită să îndeplinească pretenţiile financiare ale lui Bayern. 
 
50 de milioane de euro cere campioana Germaniei pe fundaşul care mai are contract până în 2021. Clubul antrenat de Unai Emery are nevoie disperată de un fundaş central, pentru că Koscielny este accidentat pentru o perioadă îndelungată, Per Mertesacker s-a retras, iar recent un alt fundaş central, Calum Chambers a plecat la Fulham. Campionul mondial din 2014 nu este dorit doar în Anglia, ci şi la PSG, Boateng fiind o ţintă constantă în ultimii ani pentru parizieni. 
 
Din 2011 evoluează fratele mai tânăr din familia Boateng la Bayern Munchen. 
 
Contactat de jurnaliştii de la Bild, directorul sportiv de la Bayern, Hasan Salihamidzici, a refuzat să comenteze zvonurile ce îl privesc pe Boateng. Tot nemţii de la Bild scriu că, în cazul în care Boateng va pleca, bavarezii sunt pregătiţi să îl aducă pe Benjamin Pavard (22 de ani), campion mondial în această vară cu naţionala Franţei. 
 
40 de milioane de euro este cota de piaţă a lui Pavard, conform site-ului transfermarkt.com. Jucătorul lui VfB Stuttgart poate juca atât în centrul apărării, cât şi în banda dreaptă, aşa cum a făcut-o la turneul final din Rusia. 

Afla mai multe despre: jerome boatengpsgarsenalmanchester unitedbayern munchentransferbenjamin pavardcampionatul mondialnegociere 

viewscnt
Articole similare