Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Belgienii se plâng de preţurile jucătorilor din estul Europei. "Uitaţi-vă anul trecut: am plătit aproape cinci milioane pentru Ianis Hagi"

Belgienii se plâng de preţurile jucătorilor din estul Europei. "Uitaţi-vă anul trecut: am plătit aproape cinci milioane pentru Ianis Hagi"

Fotbal

Comentarii

După titlul obţinut în sezonul 2018/2019, pentru Genk a urmat o sesiune dificilă, în care a ratat calificarea în cupele europene. Chiar şi aşa, conducerea îşi doreşte să facă investiţii importante pentru sezonul viitor, însă nu va fi deloc uşor.

Directorul sportiv al celor de la Genk, Dimitri de Condé, s-a plâns într-un interviu acordat cotidianului belgian Sport/Voetbalmagazine de faptul că zonele considerate accesibile, precum Scandinavia, Europa de Est şi America de Sud, au ridicat pretenţiile financiare în ultima perioadă, astfel că a devenit tot mai greu de a perfecta transferuri.

Filozofia celor de la Genk este aceea de a creşte sau a transfera jucători de perspectivă, pe care să-i vândă mai târziu la sume cât mai mari. O filozofie care a adus în viesteria clubului zeci de milioane de euro: Sander Berge (la Sheffield pentru 21,5 mil. E), Leandro Trossard (la Brighton, 20 mil. E), Sergej Milinkovic-Savic (la Lazio pentru 18 mil. E), Wilfred Ndidi (la Everton pentru 17.6 mil. E), Ruslan Malinovskyi (la Atalanta pentru 13.5 mil. E).

Belgienilor le este tot mai greu să-şi ducă la capăt planul, deoarece cluburile sunt conştiente de potenţa financiară a acestora, iar preţul unui jucător devine tot mai mare.

"Este tot mai greu să găseşti jucători ieftini, talentaţi, la un nivel bun. Preţurile din Scandinavia, Europa de Est sau America de Sud au crescut foarte mult în ultimii ani. Nu iei pe nimeni cu două milioane. Doar uitaţi-vă anul trecut: Hagi a costat aproape cinci milioane, Cuesta şi Nygren, aproape patru milioane. Thorstveldt a venit pentru mai puţin de două milioane de euro", a declarat Dimitri Conde, cel care a avut un aport semnificativ la transferul lui Ianis la Genk, vara trecută.

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare