Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO Atletico Madrid - Real Madrid 1-1. Rivalele locale, remiză pentru Barcelona! Benzema a egalat pe final pentru ”Los Blancos”

VIDEO Atletico Madrid - Real Madrid 1-1. Rivalele locale, remiză pentru Barcelona! Benzema a egalat pe final pentru ”Los Blancos”

Real Madrid

Comentarii

Real Madrid a smuls un punct pe Wanda Metropolitano din Capitală. Benzema a marcat golul egalizator al ”albilor” cu câteva minute înainte de final.

Real Madrid nu a oferit cea mai bună imagine a sa în depalsarea de pe Wanda Metropolitano. Chiar şi-aşa, formaţia lui Zinedine Zidane a plecat mulţumită din derby, după ce Benzema a reuşit să egaleze cu câteva minute înainte de final.

Atletico Madrid a deschis scorul în minutul 15. Acţiunea spectaculoasă iniţiată de Marcos Llorente, fotbalistul crescut în curtea Realului, a fost continuată cu gol de Luis Suarez.

Real Madrid a avut posesia şi iniţiativa, îndemnată cumva şi de stilul uşor defensiv al ”colchonerilor”. Organizarea lui Simeone a fost perfectă, dar atacanţii săi au refuzat parcă să dea lovitura de graţie Realului. Suarez, Llorente sau Koke au ratat ocazii bune la poarta lui Courtois, iar Real Madrid a pedepsit-o pe Ateltico în ultimele minute.

Combinaţia de efect dintre Casemiro şi Benzema a dus la golul marcat în minutul 87 de francez. A reuşită prin care Real Madrid câştigă un punct pe Wanda Metropolitano, dar rămâne la două puncte în spatele Barcelonei şi la cinci puncte de Atletico Madrid. Trupa lui Diego Pablo Simeone are şi un meci în minus. 


LIVE VIDEO Atletico Madrid - Real Madrid 1-1 (Suarez 15 . Benzema 87)

  • Atletico Madrid: Oblak - Trippier, Savic, Felipe, Hermoso - Carrasco, Koke, M.Llorente, Lemar - Suarez, Correa
  • Real Madrid: Courtois - Lucas Vazquez, Varane, Nacho, Mendy - Casemiro, Modric, Kroos - Rodrygo, Benzema, Asensio

Final de meci: derby-ul se termină la egalitate, 1-1

Min 88. Gooooooool Benzema! Real Madrid egalează cu câteva minute înainte de final prin atacantul francez. Benzema şi Casemiro s-au descurcat minunat între fundaşii adverşi, iar combinaţia lor a dus la golul egalizator al formaţiei blanco.

Min 79. Ocazie uriaşă pentru Real Madrid! Karim Benzema a fost aproape de gol, dar Jan Oblak are o nouă intervenţie senzaţională

Min 62. Vine şi răspunsul lui Simeone. Antrenorul argentinian apelează la Joao Felix

Min 60. Dublă schimbare la Real Madrid. Federico Valverde intră în locul lui Asensio, iar Vinicius Jr este trimis în locul lui Rodrygo Goes

Min 52. Ocazie mare pentru Atletico Madrid! Marcos Llorente putea să marcheze împotriva fostei sale echipe. Suarez a ratat primul, singur cu Courtois, iar faza a continuat cu un şut defectuos al lui Llorente

Min 46. S-a reluat meciul dintre Atletico şi Real Madrid

Pauză la Madrid. Gazdele conduc cu 1-0

Min 44. Fază controversată la poarta gazdelor. Real Madrid cere penalty pentru henţ. După arbitrajul VAR, centralul a decis că nu se impunea lovitură de pedeapsă

Min 18. Replică aproape imediată a oaspeţilor, dar centrarea lui Marco Asensio este reluată defectuos de Karim Benzema. 

Min 15. Goooool Atletico Madrid!! Luis Suarez scapă de marcaj şi îl învinge pe Courtois cu o execuţie elegantă. Faza a fost creată de fostul jucător al Realului, Marcos Llorente

Min 1. Începe derby-ul Madridului! Înainte de fluierul de start a avut loc un moment special

Atletico Madrid - Real Madrid se joacă duminică, de la ora 17:15, în direct la Telekom Sport. Mariano Diaz este ultimul fotbalist de la Real Madrid care s-a accidentat în acest sezon, astfel că jucătorii lui Zidane au ajuns la borna de 42 de accidentări suferite în actuala stagiune.

Şi Benzema este incert pentru derby-ul de pe Wanda Metropolitano, o accidentare care îi dă mari bătăi de cap lui Zidane. Sergio Ramos, Hazard şi Dani Carvajal sunt şi ei absenţi pentru marele duel cu Atletico.

Astfel, potrivit presei spaniole, Zidane ar urma să joace cu Isco Alarcon în rol de atacant contra formaţiei lui Diego Pablo Simeone. El ar urma să fie ajutat în ofensivă de Asensio şi Vinicius.

Real Madrid are 53 de puncte în La Liga şi este la egalitate cu Barcelona, pe locul 2. Lider este Atletico Madrid, cu 58 de puncte, dar formaţia antrenată de Diego Simeone are şi un meci mai puţin disputat.

Afla mai multe despre: iscobenzemamariano diazreal madrid 

viewscnt
Articole similare