Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Olăroiu, la naţionala României, într-un cuplu de vis cu Rădoi. Selecţionerul a dezvăluit mutarea: "Eu le-am spus că vreau"

Olăroiu, la naţionala României, într-un cuplu de vis cu Rădoi. Selecţionerul a dezvăluit mutarea: "Eu le-am spus că vreau"
Comentarii

Selecţionerul României, Mirel Rădoi, a dezăluit o discuţie purtată cu oficialii Federaţiei Române de Fotbal, în privinţa unei posibile colaborări alături de Cosmin Olăroiu. Fostul antrenor al UEFAntasticilor ar fi urmat să devină consilierul selecţionerului sau să fie integra în organigrama FRF.

Mirel Rădoi l-a dorit consilier pe Cosmin Olăroiu, după ce a devenit selecţionerul României

Naţionala României a schimbat selecţionerul după ce Cosmin Contra a ratat calificarea directă la EURO 2020, iar Mirel Rădoi a fost alesul oficialilor FRF. Fostul antrenor al FCSB va avea misiunea grea de a trece peste două meciuri cu Islanda şi cu învingătoarea dintre Ungaria şi Bulgaria.

Iar prima reprezentativă ar fi putut primi şi întăriri suplimentare. Mirel Rădoi le-a cerut lui Mirel Rădoi şi Mihai Stoichiţă să-l aducă lângă el pe Cosmin Olăroiu, care în acest moment antrenează în China clubul Jiangsu Suning. 

Iar mutarea s-ar fi putut realiza, dacă tehnicianul ar fi fost liber de contract: "(n.r. - Când am putea să vă vedem din nou lucrând împreună şi în ce postură?) Aici intervine o altă discuţie. Dacă el nu antrena... Eu le-am spus preşedintelui şi directorului tehnic că aş fi vrut să fie consilierul meu. Le-am spus dacă nu cumva în organigrama federaţiei poate fi prins cumva Cosmin Olăroiu. 

I-am zis, dacă cumperi o echipă, indiferent dacă poate fi în actuala ediţie de campionat prin play off sau play out, voi veni antrenor oricând vei apela la mine. Nu va fi problemă de salariu, tu cumperi o echipă şi eu voi fi. La cum l-am văzut la discuţiile noastre, nu cred că s-a săturat de fotbal. E la fel de pasionat ca acum 10 ani", a declarat Mirel Rădoi pentru Telekom Sport. 

Cosmin Olăroiu l-a dorit secund pe Mirel Rădoi pe banca Arabiei Saudite

Cosmin Olăroiu a avut o aventură scurtă pe banca Arabiei Saudite, între decembrie 2014 şi ianuarie 2015. "Oli" i-a oferit şansa lui Rădoi de a-l lua alături de el, ca secund, pe banca Arabiei Saudite, dar fostul jucător al FCSB a refuzat, întrucât şi-ar mai fi dorit să joace fotbal. 

"Primul meu instinct a fost să accept. Dar mă angrenasem oarecum în situaţia asta de a mă duce să studiez. Venise după perioada de la FCSB în care nu am avut reuşita pe care mi-aş fi dorit-o şi am zis asta înseamnă că trebuie să mă duc să studiez, să muncesc şi mai mult. Vorbisem în Italia să mă duc să încep Şcoala de Antrenori acolo şi eram constrâns de situaţia asta. I-am zis Oli, am apucat să vorbesc. Dacă vin cu tine, e clar că voi învăţa o grămadă de lucruri, dar asta înseamnă că va trebui încă un an de zile să lucrez fără licenţă şi să mai aştept încă un an de zile.

Eu nu l-am considerat chiar tatăl meu, că tatăl meu natural e mai gelos şi după aia s-ar supăra. L-am considerat mereu fratele meu mai mare şi a fost antrenorul care m-a înţeles exact aşa cum am fost. Câteodată o fire rebelă, câteodată nebun, câteodată disperat", a mai spus Mirel Rădoi pentru Telekom Sport. 

 

 

Afla mai multe despre: cosmin olaroiumirel radoiromanianationala romaniei 

viewscnt
Articole similare