Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

SURPRIZĂ | Lupescu negociază cu o mare echipă din Europa şi vrea să-l transfere pe Dennis Man. ”Kaiserul”, în locul omului care l-a descoperit pe Modric

SURPRIZĂ | Lupescu negociază cu o mare echipă din Europa şi vrea să-l transfere pe Dennis Man. ”Kaiserul”, în locul omului care l-a descoperit pe Modric

Campionate

Comentarii

Presa din Turcia susţine că Ionuţ Lupescu s-a întâlnit cu preşedintele lui Fenerbahce pentru a prelua funcţia de director sportiv. În acest moment, pe acest post este angajat Damien Comolli - cel care a lucrat de-a lungul timpului la cluburi precum Tottenham sau Liverpool şi care a contribuit la descoperirea mai multor staruri.

Ionuţ Lupescu se pregăteşte să revină în fotbal şi ar putea intra în organigrama lui Fenerbahce. Site-ul sporundibi.com, din Turcia, susţine că fost director al Departamentului Tehnic din cadrul UEFA s-a întâlnit deja cu Ali Koc, preşedintele lui Fenerbahce. Fosta campioană a Turciei este pe un surprinzător loc 17 în campionat, din 18 echipe, dar Ali Koc vrea să construiască încă din acest sezon o echipă care să se bată la titlu.

Pentru asta, omul de afaceri turc are în plan mai multe schimbări, atât la nivelul lotului, când şi în staff. Astfel, Damien Comolli, actualul director sportiv, ar urma să fie înlocuit cu Ionuţ Lupescu, scriu turcii. De altfel, într-un interviu pentru Telekom Sport, Lupescu a recunoscut că este curtat de mai multe echipe din străinătate: ”Am avut discuţii, am avut oferte. Am avut oferte să mă duc şi în America, un proiect foarte frumos, dar nu vreau să trăiesc în America. Dar era un proiect foarte frumos”.

Primul transfer pe care ar urma să-l facă Fenerbahce este cel al lui Dennis Man, pe care turcii îl urmăresc mai mult timp. De altfel, Gigi Becali a recunoscut că a primit o ofertă foarte bună pentur Man, dar nu se ştie dacă aceasta a venit de la Fener.

Cât despre Damien Comolli, acesta a semant în vară cu Fenerbahce şi a fost considerat o adevărată lovitură, în condiţiile în care francezul a lucrat pentru cluburi precum Arsenal, Saint-Etienne, Tottenham şi Liverpool. De-a lungul carierei, Comolli a descoperit sau a contribuit la afirmarea unor staruri precum Luka Modric, Gareth Bale, Kevin-Prince Boateng, Dimitar Berbatov, Kolo Toure sau Luis Suarez.

 

Afla mai multe despre: ionut lupescufenerbahcedennis mandamien comolli 

viewscnt
Articole similare