Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

BOMBA verii în Liga I. După Alibec, Şumudică pregăteşte o nouă lovitură istorică. Budescu, la CFR Cluj

BOMBA verii în Liga I. După Alibec, Şumudică pregăteşte o nouă lovitură istorică. Budescu, la CFR Cluj

Fotbal intern

Comentarii

Marius Şumudică pregăteşte lovitura verii! După ce l-a adus pe Alibec la CFR, antrenorul campioanei îl vrea şi pe Budescu.

Denis Alibec şi Constantin Budescu au format un cuplu ofensiv redutabil la Astra, sub conducerea lui Marius Şumudică. Deşi au fost colegi şi la FCSB, cei doi internaţionali români nu au avut parte de aceleaşi prestaţii fără fostul lor antrenor, însă s-ar putea reuni cu acesta la CFR.

Lovitura verii! Alibec şi Budescu, reuniţi la CFR

Alibec a semnat deja cu campioana României, sub formă de împrumut, iar Şumudică ar fi foarte interesat să îşi redobândească formula de atac de acum cinci ani. Astfel, noul antrenor al campioanei încearcă tot posibilul să îl repatrieze pe Budescu, deşi nu îi va fi uşor.

Mijlocaşul ofensiv mai are contract pe un an cu Damac, iar clubul arab ar dori să ţină de mijlocaşul său, după ce acesta a impresionat în a doua jumătate a ultimului sezon. În cele 12 partide disputate pentru actuala sa echipă, Budescu a reuşit să ofere patru pase decisive.

Eric de Oliveira a fost cel care a dezvăluit că Şumudică insistă pentru transferul ”tricolorului”. Brazilianul îi aseamănă pe Budescu şi pe Alibec cu el şi cu Ţucudean, pe vremea când cei doi făceau cuplu în atacul Viitorului.

Au jucat mulţi ani împreună Budescu şi Alibec, se înţeleg bine. Eu am jucat cu Ţucudean la Viitorul şi dădeam goluri, pasam, ne înţelegeam foarte bine. La fel ca ei. Sunt doi jucători de mare calitate şi nu exclud posibilitatea ca şi Budescu să vină la CFR. Şumudică îl vrea, dar e greu. Toată zona arabă de acolo vorbeşte bine despre el, deci e greu de adus acum”, a declarat Eric, cel mai bun marcator străin din istoria Ligii 1, la Looksport.

Cât timp erau coechipieri la Astra, sub conducerea lui Marius Şumudciă, Budescu şi Alibec au condus echipa giurgiuveană spre un titlu surprinzător cucerit în Liga I. Cinci ani mai târziu şi fără cei doi, echipa patronată de Ioan Niculae a ajuns în Liga 2.

Afla mai multe despre: denis alibecconstantin budescucfr clujmarius şumudicăeric 

viewscnt
Articole similare