Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Borussia Dortmund a anunţat că va rambursa banii pentru suporterii care urmau să fie prezenţi la meciul cu PSG

Borussia Dortmund a anunţat că va rambursa banii pentru suporterii care urmau să fie prezenţi la meciul cu PSG
Comentarii

Borussia Dortmund a anunţat că va rambursa banii pentru suporterii care urmau să fie prezenţi la meciul cu Paris Saint-Germain, după ce întâlnirea se va disputa fără spectatori.

"Dragi fani ai Borussiei, ne pare tare rău că mergem fără voi la meciul cu PSG. Evident că vă vom rambursa preţurile pentru bilete. Vom scrie fiecărei persoane şi vă vom informa cum se va face acest lucru", a anunţat clubul german.

Prefectura pariziană a anunţat, luni, că meciul PSG - Borussia Dortmund, programat miercuri, de la ora 22.00, în manşa a doua a Ligii Campionilor, se va disputa fără spectatori, din cauza epidemiei de coronavirus.

Clubul PSG a sperat până în ultima clipă că meciul se va juca cu fani în tribune, dezinfectându-şi Stadionului Parc des Princes.

În acest sens, administratorii arenei au pulverizat produse de dezinfectare în toată arena, pe scaune, balustrade, scări de acces etc.

Modul de disputare a partidelor, cu porţile închise, cu spectatori sau dacă vor fi amânate, este stabilit de autorităţile franceze, UEFA nefiind factor de decizie în această situaţie.

În tur, la 18 februarie, Borussia Dortmund a învins, pe teren propriu, pe Paris Saint-Germain, cu scorul de 2-1.

Afla mai multe despre: dortmund 

viewscnt
Articole similare