Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

BREAKING | Inter negociază transferul lui Ionuţ Radu! Anunţ de ultimă oră al italienilor: unde poate ajunge românul

BREAKING | Inter negociază transferul lui Ionuţ Radu! Anunţ de ultimă oră al italienilor: unde poate ajunge românul

Stranieri

Comentarii

Aventura lui Ionuţ Radu la Internazionale Milano pare aproape de final, susţine presa din Italia.

Jurnalistul Raffaele Amato de la Interlive anunţă că Ionuţ Andrei Radu va pleca de la Internazionale Milano. Portarul român nu pare să fie în graţiile antrenorului Antonio Conte, astfel că gruparea milaneză îi va căuta o altă echipă. Milanezii sunt dispuşi să negocieze acum chiar şi un transfer definitiv al portarului. În ultima vreme, Inter era interesată doar să-l împrumute pe tânărul portar român.

Ionuţ Radu se pregăteşte de transfer. Italienii anunţă că Inter Milano vrea să-l cedeze pe goalkeeperul român

Aventura lui Ionuţ Radu la Inter Milano nu merge aşa cum s-ar fi aşteptat goalkeeperul român. Unul dintre cei mai talentaţi tineri portari din Europa, Radu a fost răscumpărat de Internazionale Milano pentru a fi rezerva titularului Samir Handanovic.

Considerat drept ”urmaşul” slovenului, Radu nu a apucat însă să joace în actuala stagiune. ”Antonio Conte nu i-a dat nicio şansă. Nici măcar în Cupa Italiei, acolo unde de regulă antrenorii mizează pe portarii de rezervă. Nicio şansă! Semn că antrenorul nu are încredere în el şi nu îl consideră capabil să apere poarta lui Inter Milano” anunţă Raffaele Amato, pentru sursa citată mai sus.

Interlive susţine că formaţia milaneză va căuta să-l transfere din vară, definitiv, la o altă echipă pe talentatul portar român.

Ionuţ Radu are deja mai bine de un an de când nu a mai evoluat într-o partidă oficială. Ultima sa apariţie datează din 9 ianuarie 2020, când apăra poarta celor de la Genoa în meciul din Cupa Italiei, contra lui Torino, scor 1-1 (4-6 d.l.d).

În luna ianuarie a anului trecut, Radu şi-a încheiat împrumutul la Genoa şi a fost cedat de Inter pentru 6 luni la Parma, unde nu a fost folosit deloc. Cota portarului a scăzut drastic, de la 15 milioane de euro la 7! O prăbuşire rapidă, incredibilă, de 53,33%.

  •     52 de meciuri a strâns Ionuţ Radu la Genoa
  •     1 meci a bifat portarul la echipa de seniori a lui Inter, în mai 2016

În condiţiile în care are drum liber spre poarta echipei naţionale, care se află în căutare de portar titular, Ionuţ Radu ar urma să accepte şi el varianta unui transfer definitiv, la o formaţie unde să primească minute şi să apere meci de meci.

Italienii au anunţat în trecut că mai multe cluburi din Europa sunt interesate de serviciile talentatului portar român, fostul lider al naţionalei U21 a României. Sevilla (La Liga), Napoli, AS Roma (Serie A) sau Nice (Ligue 1)  au fost doar două dintre echipele vehiculate pentru Ionuţ Andrei Radu, care deşi are o cotă de piaţă mult mai mică acum, rămâne în continuare un portar de mare perspectivă, pe care cluburi importante au pus ochii. 

Afla mai multe despre: ionuţ raduinter milano,  

viewscnt
Articole similare