Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

BREAKING | Marko Dugandzic, coşmarul unui vârf din Serie A! Venise să semneze cu Al-Tai, dar saudiţii s-au făcut că nu-l cunosc

BREAKING | Marko Dugandzic, coşmarul unui vârf din Serie A! Venise să semneze cu Al-Tai, dar saudiţii s-au făcut că nu-l cunosc

Fotbal

Comentarii

Saudiţii de la Al-Tai au reuşit să-l transfere pe atacantul croat al celor de la Rapid, Marko Dugandzic (29 de ani), pentru aproximativ 2.000.000 de euro, însă, în paralel, aceştia mai discutau şi cu alţi jucători.

Presa din Chile a relatat coşmarul prin care trece conaţionalul lor Diego Valencia (23 de ani), un atacant legitimat la Salernitana, trece în ultimele luni.

Marko Dugandzic, ales în detrimentul lui Diego Valencia

Mai întâi, sud-americanii vorbesc despre situaţia actuală a lui Diego Valencia la Salernitana, care, dintr-un fotbalist de mare perspectivă a ajuns ”balast” la formaţia de Serie A.

  • Salernitana l-a cumpărat pe Valencia de la Universidad Catolica, în vara lui 2022, pentru 2,5 milioane de euro.
  • 4 meciuri are Valencia în naţionala statului Chile.

Apoi, dincolo de nereuşitele sale la Salernitana, chilienii au aflat şi modul în care Valencia a ratat transferul la formaţia saudită Al-Tai.

Conform acestora, Diego Valencia şi Al-Tai ajunseseră la o înţelegere şi se părea că totul este bătut în cuie.

Fotbalistul nu mai primea spaţiu la Salernitana, italienii voiau să recupereze investiţia făcută, Al-Tai avea nevoie de un atacant şi totul părea că merge într-o singură direcţia.

Diego Valencia şi-a făcut bagajele şi a zburat în Arabia Saudită pentru a semna, însă a avut parte de surpriza vieţii lui.

Atacantul crescut la Universidad Catolica avea un acord cu Al-Tai. Acesta s-a deplasat în Arabia Saudită pentru a fi supus controalelor medicale, însă la sosire, arabii l-au declarat pe chilian necunoscut.

L-a scurt timp după ce a sosit, Diego Valencia a văzut cum echipa cu care avea o înţelegere a anunţat, sub nasul său, transferul unui alt atacant, Marko Dugandzic, de la Rapid”, notează ”encancha.cl”.

Fotbalistul chilian nu a avut de ales şi a trebuit să se întoarcă în Italia. În plus, principalele ferestre de transferuri s-au închis, iar Salernitana nu se gândeşte să-i rezilieze contractul.

În consecinţă, Diego Valencia a rămas pe dinafară, ”din cauza” lui Marko Dugandzic. Sau mai degrabă, din cauza saudiţilor, care nu s-au hotărât la timp ce atacant să transfere şi au mutat ”piesele” pe ultima sută de metri.

Afla mai multe despre: marko dugandzicdiego valenciasalernitanaal-tai 

viewscnt
Articole similare