Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

BREAKING NEWS | A bătut palma cu Hervin Ongenda! Anunţul momentului: "E timpul să treacă şi el la un nivel mai bun"

BREAKING NEWS | A bătut palma cu Hervin Ongenda! Anunţul momentului: "E timpul să treacă şi el la un nivel mai bun"

FC Botoșani

Comentarii

Mijlocaşul echipei FC Botoşani, Hervin Ongenda, a ajuns la un acord cu italienii de la Chievo Verona, grupare aflată în Serie B, anunţă presa franceză.

Conform L'Equipe, mijlocaşul francez a bătut palma cu oficialii lui Chievo, însă cele două părţi s-au lovit de refuzul celor de la FC Botoşani. Finanţatorul grupării din Botoşani a respins o primă ofertă de 100.000 de euro plus 20% dintr-un viitor transfer al mijlocaşului, care a intrat în ultimul an de contract cu echipa din Liga 1.

"Discuţiile continuă, dar nu vor să îi dea drumul", a dezvăluit o persoană din anturajul jucătorului născut la Paris, potrivit sursei amintite. "Încercăm zilnic să îi convingem. Hervin se simte bine acolo, dar e timpul să treacă la un nivel mai bun", a mai spus persoana respectivă.

Presa franceză mai notează că Ongenda, care a marcat două goluri în cinci partide în actuala ediţie a Ligii 1, se mai află în atenţia unor cluburi din Portugalia, Turcia şi Grecia, însă Iftime nu vrea să renunţe la el.

Finanţatorul echipei moldave încearcă să îi prelungească înţelegerea, însă jucătorul nici nu concepe să continue la Botoşani.

 

 

Gigi Becali l-a vrut pe Ongenda la FCSB

Mijlocaşul francez, în vârstă de 24 de ani, s-a aflat şi în atenţia celor de la FCSB.

"Vreau să rămân la Botoşani, nu să merg acolo (n.r. - la FCSB). Sunt interesat să-mi fac treaba bine la echipa mea de club", a comentat fostul coleg al lui Ibrahimovici şi Cavani la colosul francez PSG.

Hervin Ongenda joacă la FC Botoşani din vara anului 2018, timp în care a adunat cinci goluri şi cinci assist-uri, în 42 de meciuri. 700.00 de euro este actuala cotă a mijlocaşului ofensiv, care şi-a început cariera la PSG, după care a mai evoluat la Bastia, Zwolle şi Real Murcia.

Afla mai multe despre: ongenda 

viewscnt
Articole similare