Experiențe împreună.
You are here:

BREAKING NEWS | Anunţ de ultima oră al Simonei Halep în privinţa antrenorului! La ce variantă s-a gândit liderul mondial

BREAKING NEWS | Anunţ de ultima oră al Simonei Halep în privinţa antrenorului! La ce variantă s-a gândit liderul mondial

Simona Halep

Comentarii

După trei ani şi jumătate alături de Darren Cahill, Simona Halep nu se grăbeşte să îi găsească un succesor australianului.

După ce a renunţat la Darren Cahill, Simona Halep s-a gândit la o soluţie inedită pentru primele turnee din 2019. 
 
"Sunt încă în vacanţă, m-am gândit, dar nu voi avea antrenor perioada următoare, vreau să merg singură la nişte turnee şi să văd cum va fi. Mă simt bine, am jucat de două, trei ori , nu am avut dureri, dar nu am jucat la un nivel maxim. Sper să fiu bine şi să nu mai am dureri" a spus Simona. 
 
 
Victorioasă la Roland Garros, Simona s-a gândit la următoarea ţintă. 
 
"Am fost întrebată care ar fi turneul preferat după Roland Garros. Am spus că Wimbledon, dar asta nu înseamnă că îl voi câştiga sau că este principalul obiectiv. Principalul obiectiv este sănătatea şi să fiu cât mai bună pe teren, să progresez la cât mai multe treburi" a spus Simona. 
 
Meciurile speciale din 2018 pentru Halep au fost cele împotriva lui Sloane Stephens. Unul dintre ele a fost ales înfruntarea anului de către WTA, altul i-a adus cel mai important trofeu al carierei. 
 
"Pentru mine meciul anului a fost finala de la Roland Garros, dar şi meciul cu Stevens de la Montreal a fost deosebit, a fost foarte greu şi pot să spun că a fost mai greu fizic meciul acela decât fionala de la Roland Garros. Dar emoţional, cu siguranţă finala de la Roland Garros mai puternică. Am revăzut-o de multe ori, nu ştiu exact de câte ori, dar de multe ori" a mai declarat Simona. 

Simona Halep a participat în această dimineaţă la Kids Day alături de Marius Copil. Liderul mondial s-a fotografiat alături de copii şi le-a oferit micuţilor autografe.  

viewscnt
Articole similare
Poza care face inconjurul lumii. Prima reactie a iubitei lui Eriksen dupa criza cardiaca a...