Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

BREAKING NEWS | Budescu a revenit la FCSB. Becali l-a chemat de urgenţă şi i-a pregătit un salariu fabulos pentru Liga I

BREAKING NEWS | Budescu a revenit la FCSB. Becali l-a chemat de urgenţă şi i-a pregătit un salariu fabulos pentru Liga I

FCSB

Comentarii

FCSB are nevoie urgent de un fundaş stânga, însă Gigi Becali poate da o nouă lovitură importantă pe piaţa transferurilor. Patronul vicecampioanei României negociază pentru aducerea unui jucător de mare calitate în compartimentul ofensiv.

FCSB i-a adus, în ultimele două săptămâni, pe Thierry Moutinho, Diogo Salomao şi Ionuţ Vînă, însă Gigi Becali nu se opreşte aici. Negociază intens pentru aducerea unui fundaş stânga, iar marii favoriţi sunt Bradley de Nooijer şi Florin Ştefan, însă patronul roş-albaştrilor vrea să-l aducă şi pe Constantin Budescu din nou la echipă.

  • Trăieşte experienţe LIVE în cele mai tari competiţii din lume! Ca să vezi Telekom Sport 1 şi Telekom Sport 2. Ia-ţi aici pachetul Telekom Sport +

Săptămâna trecută, presa din Arabia Saudită a scris că mijlocaşul de 30 de ani nu mai este dorit la Al Shabab, astfel că jucătorul este liber să îşi caute un nou angajament. Jurnaliştii arabi au menţionat şi faptul că Budescu este dorit intens de alte două echipe importante din Golf. Pe lângă aceste oferte, mijlocaşul este dorit şi de FCSB.

Becali pregăteşte lovitura. Budescu a revenit la baza de la FCSB

Bogdan Andone îl ştie pe Budescu de la Astra, când actualul antrenor de la FCSB era secundul lui Marius Şumudică. De altfel, Andone a şi recunoscut în urmă cu doar câteva zile că şi-ar dori ca mijlocaşul de 30 de ani să revină la vicecampioana României: "Cu Budi ne cunoaştem de foarte multă vreme, e un jucător extraordinar, care îţi face diferenţa în orice moment al jocului, dar, din informaţiile mele, el este în continuare sub contract cu echipa din Arabia Saudită. Greu de crezut că va reuşi să rezilieze şi să fie şi liber de contract. Am vorbit cu el şi săptămâna trecută, chiar ne-a felicitat după meciul de la Piteşti, cu Sibiul, dar am vorbit strict fotbalistic şi de joc".

Conform fanatik.ro, Budescu încă suferă din cauza accidentării suferite în luna februarie. Mijlocaşul a revenit, între timp, în teren, însă durerile n-au dispărut, iar evoluţiile lui Budescu n-au mai fost la cel mai înalt nivel, astfel că şefii lui Al Shabab vor să scape acum de jucătorul român.

Sursa citată mai scrie că Budescu a revenit chiar în ţară şi s-a pregătit deja la baza celor de la FCSB din Berceni. Mijlocaşul a urmat un program de recuperare, iar acum totul depinde de Gigi Becali dacă îl va convinge sau nu pe Budescu să semneze din nou cu vicecampioana României.

  • 25.000 de euro/lună este salariul pe care Becali l-a pregătit pentru Budescu
  • 4 milioane de euro este cota lui Budescu pe site-ul de specialitate transfermarkt.com
  • 2,5 milioane de euro a plătit Al Shabab, în vara lui 2018, pentru a-l lua pe Budescu de la FCSB

Afla mai multe despre: budescufcsb 

viewscnt
Articole similare