Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

BREAKING NEWS Gheorghe Mulţescu a anunţat că demisionează de la Dinamo: ”Plec cu regretul că nu am făcut ce aşteptau suporterii. Îmi pare rău!”

BREAKING NEWS Gheorghe Mulţescu a anunţat că demisionează de la Dinamo: ”Plec cu regretul că nu am făcut ce aşteptau suporterii. Îmi pare rău!”

Dinamo București

Comentarii

Astra Giurgiu a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), pe FC Dinamo, în prima manşă a semifinalelor Cupei României.

Singurul gol al meciului a fost marcat de Krpic, în minutul 4 al partidei. Atacantul a primit o pasă lungă de la Raspopovici, a pătruns în careu şi a marcat cu un şut la coluţul scurt, din poziţie lateral-stânga.

La finalul partidei, antrenorul Gheorghe Mulţescu a anunţat că demisionează de la conducerea tehnică a echipei Dinamo.

În vârstă de 69 de ani, Gheorghe Mulţescu a mai antrenat la Dinamo în mai multe rânduri, prima dată în 1990. În cariera sa, Mulţescu adună experienţe importante, atât în România, cât şi în afara ţării, în special în Turcia sau în zona Golfului.

”A fost un joc foarte tacticizat şi am primit un gol foarte uşor. Sunt şanse la finală, rezultatul poate fi întors. Nu ştiu, pentru jocul de vineri nu mă mai întrebaţi pe mine, pentru că eu o să-mi dau demisia. Nu am anunţat jucătorii, vă anunţ pe dumneavoastră. Nu mai pot de mâine să fiu acolo. Puteam să o fac de meciul trecut, dar nu aveam dreptul să provoc ceva, echipa avea nevoie de linişte înainte de acest meci. Am retractat atunci, pentru că era nevoie de linişte. Nu există nicio şansă să mă răzgândesc. E un cumul de factori, dar important este că mă opresc aici. Plec cu regretul că nu am făcut ce aşteptau suporterii noştri. Îmi pare rău şi îmi cer scuze” a spus Mulţescu după meci.

Afla mai multe despre: gheorghe mulţescu 

viewscnt
Articole similare