Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

BREAKING NEWS | Încă un campionat puternic din Europa a fost încheiat! Decizii majore luate: cine a cucerit titlul şi cine a retrogradat

BREAKING NEWS | Încă un campionat puternic din Europa a fost încheiat! Decizii majore luate: cine a cucerit titlul şi cine a retrogradat
Comentarii

Adunarea Generală a ligii belgiene a decis, vineri, ca ediţia 2019/2020 a campionatului Belgiei să fie declarată încheiată, iar echipei FC Bruges, liderul din clasament, să îi fie decernat titlul. Ultima clasată după 29 de etape, Waasland-Beveren, a retrogradat.

Campionatul din Belgia, încheiat!

AG a Pro League s-a reunit online, având pe ordinea de zi finalizarea primelor două eşaloane, sezonul 2019/2020, ca urmare a deciziei Consiliului de Securitate şi a decretului din 8 mai, şi propunerile grupului de lucru şi Consiliului de Administraţie cu privire la organizarea sezonului 2020/2021.

Conform dispoziţiilor decretului din 8 mai, Adunarea Generală a decis că toate competiţiile sportive sunt anulate până la 31 iulie.

Drept urmare, AG a votat pentru acceptarea clasamentului Jupiler Pro League după 29 de etape şi oprirea competiţiei, considerată încheiată, notează sport.be.

FC Bruges, locul 1 în clasament, este astfel campioana Belgiei şi va juca direct în grupele LC. KAA Gent, locul 2, va evolua în turul trei preliminar al LC, Cherleroi şi Antwerp, locurile 3 şi 4, vor participa în grupele Ligii Europa, respectiv turul trei preliminar al Ligii Europa, iar Standard Liege, locul 5, va juca în turul doi preliminar al Ligii Europa. A retrogradat echipa de pe ultimul loc, Waasland-Beveren.

În ceea ce priveşte meciurile finalei eşalonului secund, aceasta trebuie să aibă loc înainte de startul ediţiei de campionat 2020/2021. Astfel, cluburile trebuie să anunţe până cel târziu la 31 mai când vor putea juca. Dacă manşa secundă a finalei de promovare nu se va putea juca înainte de startul noului sezon, va promova echipa cu cel mai mare număr de puncte pi care are licenţă pentru 1A, şi anume KVC Westerlo.

Finala Cupei Belgiei va avea loc, teoretic, în ultimul week-end autorizat de UEFA şi înainte destartul sezonului regulat Jupiler Pro League. Dacă finala nu va putea avea loc, toate cluburile vor accepta faptul că baza Access-list UEFA pentru competiţiile europene intercluburi este clasamentul campionatului după 29 de etape disputate. Însă dacă finala se va disputa şi va fi câştigată de Antwerp, în grupele Ligii Europa va ajunge această echipă, iar Charleroi va evolua în turul trei preliminar al Ligii Europa.

Formatul ediţiei 2020/2021 a campionatului Belgiei va fi modificat, urmând să se dispute un sezon regulat de 30 de etape, iar apoi play-off-uri în două serii de patru, iar echipele de pe poziţiile 1-4 îşi vor disputa titlul la baraj. În al doilea play-off, echipele de pe locurile 5-8 se vor înfrunta pentru al patrulea loc în cupele europene. Câştigătoarea celei de-a doua serii va înfrunta echipa clasată pe locul patru în play-off-ul pentru titlu pentru stabilirea ultimei deţinătoare a biletului pentru cupele europene. Acest ultim meci nu va avea însă loc dacă în finala Cupei se vor întâlni două formaţii din play-off-ul pentru titlu sau dacă echipa câştigătoare a Cupei dispută play-off-ul pentru titlu.  

Sezonul Jupiler Pro League va începe în weekend-ul cu 7 august.

Afla mai multe despre: brugge 

viewscnt
Articole similare