Experiențe împreună.
You are here:

BREAKING NEWS | Andrea Pirlo este noul antrenor principal de la Juventus. Anunţ oficial al clubului torinez

BREAKING NEWS | Andrea Pirlo este noul antrenor principal de la Juventus. Anunţ oficial al clubului torinez

Juventus

Comentarii

Conform jurnalistului italian Fabrizio Romano, cel care a anunţat şi demiterea lui Maurizio Sarri, Juventus îl va numi în funcţia de antrenor principal pe Andrea Pirlo

Update: Juventus a confirmat că Andrea Pirlo este noul antrenor al primei echipe

 

Ştirea iniţială

"Andrea Pirlo va fi noul antrenor al lui Juventus. El a fost ales de preşedintele Andrea Agnelli. În acest moment se pun la punct ultimele detalii" a anunţat Fabrizio Romano în cursul zilei de sâmbătă, spre seară.

 

 

Iniţial, Romano anunţase primul şi demiterea lui Maurizio Sarri în cursul dimineţii.

Mutarea ar fi una extrem de surprinzătoare, în condiţiile in care Pirlo nu a mai antrenat până acum nicio echipă.  Fostul mare internaţional italian abia fusese numit la Juventus U23, dar nu are experienţă ca antrenor principal, cu atât mai puţin la acest nivel!

Ca jucător, Pirlo a fost uriaş! A evoluat pentru granzii Inter Milano, AC Milan şi Juventus Torino, iar în naţionala Italiei are 116 prezenţe şi 13 goluri. Este campion al Italiei cu Juve şi AC Milan , dar şi campion mondial cu naţionala tării sale.

In cariera sa de fotbalist, Andrea Pirlo a cucerit 19 trofee ca profesionist. Şi-a recut în palmares UEFA Champions League în două rânduri, cu AC Milan. Pe 30 iulie el fusese anunţat ca antrenor al formatiei Juventus U23. Acum, preşedintele lui Juventus ar vrea să-i încredinţeze echipa mare. Mutare câştigătoare sau nu, numirea lui Pirlo pe banca celei mai puternice echipe din Italia este o surpriză uriaşă.

Cristiano Ronaldo, mesaj pentru conducere: "Să luam cele mai bune decizii"

Cristiano Ronaldo a postat un mesaj pe reţelele de socializare, la finalul unui sezon în care Juve a cucerit titlul în Serie A, dar a fost eliminată prematur din UCL. Ca urmare, antrenorul Maurizio Sarri a fost destituit.

"Sezonul 2019-2020 s-a terminat pentru noi, ceva mai târziu decât de obiecei, dar mai devreme decât ne aşteptam. Acum e timpul pentru a reflecta şi analiza, atât momentele bune, cât şi momentele proaste.

Un club atât de mare precum Juventus trebuie să gândească mereu ca unul dintre cluburile mari ale lumii, în aşa fel încât să ne putem considera unul dintre cele mai mari cluburi din lume.

Suntem mandri de faptul că am câştigat titlul în Serie A, într-un an atât de dificil. Personal, să marchez 37 de goluri pentru Juventus şi 11 pentru naţionala Portugaliei este ceva care mă face să privesc spre viitor cu mare ambiţie, dar şi cu dorinţa de a fi mai bun, de la an la an. Dar fanii vor mai mult de la noi! Aşteaptă mai mult de la noi. Iar noi, trebuie să oferim şi trebuie să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor lor.

Sper ca această scurtă vacanţă să ne facă pe toţi să luăm cele mai bune decizii pentru viitor şi să revenim mai puternici şi mai dedicaţi decât am fost vreodată.

Ne vedem curând!"

Un mesaj pe care presa italiană l-a luat imediat la puricat şi a observat că super starul portughez nu a avut niciun cuvânt de despărţire pentru Maurizio Sarri, tehnician demis de la cârma grupării piemonteze. 

viewscnt
Articole similare
Simona Halep s-a calificat in finala de la Roma, dupa un meci incredibil cu Garbine Muguruza