Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

BREAKING NEWS | Kylian Mbappe a făcut anunţul mult aşteptat. Fanii sunt în culmea bucuriei: "Acolo voi juca în sezonul viitor!"

BREAKING NEWS | Kylian Mbappe a făcut anunţul mult aşteptat. Fanii sunt în culmea bucuriei: "Acolo voi juca în sezonul viitor!"
Comentarii

Kylian Mbappe (20 de ani) a anunţat că va rămâne la Paris Saint-Germain şi în sezonul viitor, în ciuda declaraţiilor interpretabile pe care le-a făcut la sfârşitul lunii trecute.

Cu toate că spunea că poate pleca din capitala Franţei, din dorinţa de a avea o mai mare responsabilitate, atacantul francez a pus capăt speculaţiilor.

"Acum nu este momentul pentru a vorbi despre un transfer la Real Madrid. Este ceva despre care sunt întrebat foarte mult, dar am spus că voi fi la PSG în sezonul viitor. Voi (n.r. - media) mereu îmi puneţi această întrebare, dar acum nu este momentul", a declarat Kylian Mbappe, citat de Daily Mail.

Ce spunea Mbappe la sfârşitul lunii trecute

La finalul lunii mai, campionul francez spunea, însă, altceva: "Este un moment foarte important pentru mine! Am ajuns, probabil, în primul sau al doilea moment de cotitură al carierei mele! Am avut multe de învăţat aici şi simt că e momentul să am o mai mare responsabilitate. Poate la PSG sau poate în altă parte, pentru un nou proiect!".

La doar 20 de ani, Kylian Mbappe este, fără doar şi poate, cel mai dorit fotbalist al planetei. Mbappe joacă la PSG din vara anului 2017, timp în care a reuşit 60 de goluri şi 32 de assist-uri, în 87 de meciuri.

Mbappe a marcat al 100-lea gol din cariera sa

Kylian Mbappe, noul star al fotbalului francez, a marcat al 100-lea gol din cariera sa, în partida pe care selecţionata "cocoşului galic" a câştigat-o în deplasare, cu scorul de 4-0, în faţa reprezentativei Andorrei, marţi seara, în preliminariile EURO 2020.

Atacantul echipei Paris Saint-Germain a deschis scorul în minutul 11, celelalte goluri ale campionilor mondiali fiind marcate de Wissam Ben Yedder (30), Florian Thauvin (45+1) şi Kurt Zouma (60).

Kylian Mbappe atinge astfel bariera de 100 de goluri în meciuri oficiale, la doar 20 de ani, graţie reuşitelor sale în tricoul lui AS Monaco (27 de goluri între 2015 şi 2017), Paris Saint-Germain (60) şi al selecţionatei Franţei (13).

De menţionat că argentinianul Lionel Messi a ajuns la 100 de goluri marcate la 22 de ani, în timp ce portughezul Cristiano Ronaldo a atins această barieră la 23 de ani.

180 de milioane de euro a plătit PSG transferul lui Mbappe de la Monaco

250 de milioane de euro este cota lui Mbappe

Afla mai multe despre: mbappe 

viewscnt
Articole similare