Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

BREAKING NEWS | Marius Şumudică semnează pe un an şi jumătate cu o echipă din Turcia! "Au ajuns la un acord". Clubul la care ajunge: va fi rivalul lui Dan Petrescu

BREAKING NEWS | Marius Şumudică semnează pe un an şi jumătate cu o echipă din Turcia! "Au ajuns la un acord". Clubul la care ajunge: va fi rivalul lui Dan Petrescu

Stranieri

Comentarii

Marius Şumudică ar urma să revină mult mai repede decât era de aşteptat pe banca tehnică a unei echipe, deşi a susţinut că va face o pauză până în vară. Rizespor şi-a dat afară antrenorul, după ultima etapă, şi s-ar fi înţeles cu Marius Şumudică, anunţă presa din Turcia.

Marius Şumudică a plecat de câteva zile de la Gaziantep, a organizat o conferinţă de presă în care a plâns şi a revenit în România. Totuşi, antrenorul român cu o imagine bună în Turcia ar putea reveni în Super Lig. 

Turcii anunţă că Rizespor s-a înţeles cu Marius Şumudică! Românul ar putea fi rivalul lui Dan Petrescu 

Fostul tehnician al lui Gaziantep ar putea ajunge în Turcia luni sau marţi, după ce a revenit în România, pentru a pune la punct ultimele detalii în legătură cu noul contract. 

"Rizespor a ajuns la un acord de principiu cu Marius Şumudică", a anunţat publicaţia turcă Fanatik. Jurnaliştii au dezvăluit şi contractul pe care au urma să-l semneze antrenorul român:  "Va ajunge la Rize azi sau mâine şi e de aşteptat să semneze pe un an şi jumătate, după ultimele negocieri", a mai scris sursa citată, în urmă cu scurt timp. 

Totul s-ar fi desfăşurat pe repede înainte, după ce Rizespor a pierdut la scor în faţa lui Yeni Malatyaspor, scor 4-1, în Turcia. Croatul Stjepan Tomas a fost demis, iar conducerea lui Rizespor s-a mişcat rapid şi l-a ales pe Marius Şumudică. 

Marius Şumudică, rivalul lui Dan Petrescu la retrogradare în Turcia

România poate avea doi antrenori români în Turcia. Dan Petrescu deja o antrenează pe Kayserispor şi are o misiune dificilă, în lupta pentru evitarea retrogradării. "Bursucul" a pierdut la debut şi e pe locul 18, din 21 de echipe, cu 16 puncte acumulate. 

Dacă Marius Şumudică va accepta oferta lui Rizespor, antrenorul român va avea o misiune la fel de grea. Momentan, echipa care-l doreşte e pe locul 16, cu 21 de puncte. Astfel, cei doi români vor fi implicaţi direct în lupta pentru evitarea retrogradării. 

Decizia luată de Gaziantep, norocul lui Rizespor

Preşedintele lui Gaziantep a dorit să-l readucă pe Marius Şumudică la echipă, după ce antrenorul a fost demis. Inclusiv jucătorii au dorit, dar conducătorii locali şi-au menţinut decizia, din cauza declaraţiilor antrenorului. De altfel, unul dintre şefii de la Gaziantep l-a înjosit pe Şumudică într-o conferinţă. 

 

 

Afla mai multe despre: marius sumudicamarius sumudica rizespormarius sumudica turciamarius sumudica contract turcia 

viewscnt
Articole similare