Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

BREAKING NEWS | Jose Mourinho a revenit în Premier League. Portughezul este noul manager al lui Tottenham

BREAKING NEWS | Jose Mourinho a revenit în Premier League. Portughezul este noul manager al lui Tottenham

Premier League

Comentarii

Mauricio Pochettino s-a despărţit de Totttenham, iar şefii clubului au anunţat deja numele noului manager al lui Spurs, după plecarea antrenorului care i-a condus pe londonezi în ultimii cinci ani.

UPDATE 08:30 | Tottenham a anunţat, pe site-ul oficial al clubului, că Jose Mourinho este noul manager al echipei, după plecarea lui Mauricio Pochettino.

"Mă bucur să mă alătur acestui club cu o tradiţie încântătoare şi cu asemenea suporteri înfocaţi. Tottenham are mulţi jucători de calitate, iar gândul că voi putea lucra cu ei m-a atras din prima clipă" , a spus Mourinho pentru site-ul clubului.

După Chelsea şi Manchester United, Jose Mourinho, 56 de ani, va conduce astfel o a treia echipă din Premier League. Portughezul nu a mai antrenat din decembrie 2018, când a fost demis de pe banca "diavolilor".


 

UPDATE: Conform Sky Sports News, Jose Mourinho este principalul favorit să îl înlocuiască pe Mauricio Pochettino pe banca lui Tottenham.


Contractul lui Mauricio Pochettino s-a terminat astfel prematur. Înţelegerea argentinianului cu Spurs era valabilă până în vara lui 2023. Deşi a dus-o pe Tottenham până în finala Ligii Campionilor sezonul trecut, tehnicianul de 47 de ani nu a reuşit să câştige niciun trofeu cu gruparea londoneză.

După 12 etape, Tottenham este pe locul 14 în Premier League, cu 14 puncte. În Liga Campionilor, vicecampioana Europei este pe locul 2 în grupa B, la cinci puncte în spatele liderului Bayern Munchen. 

"Este o decizie pe care am luat-o destul de greu. Nu este o decizie uşoară pe care a trebuit să o ia conducerea. Nu ne-am grăbit deloc. 

Din păcate, rezultatele pe plan inter în finalul sezonului trecut, dar şi în începutul acestui sezon au fost extrem de dezamăgitoare", a declarat conducătorul celor de la Spurs, Daniel Levy. 

Anunţul a venit cu câteva zile înaintea reluării campionatului în Anglia. Sâmbătă, Tottenham are meci pe terenul lui West Ham United. 

 

Afla mai multe despre: pochettinodemistottenham 

viewscnt
Articole similare